România a pierdut la şase goluri în faţa Ungariei şi a ratat orice şansă de a ajunge în semifinale

joi, 13 decembrie 2012

• La Campionatul European de handbal,

România a pierdut la şase goluri în faţa Ungariei şi a ratat orice şansă de a ajunge în semifinale

• “Tricolorele” mai au un meci în Grupa Principală II, joi, contra Germaniei, care va stabili dacă vom juca pentru locurile 5-6.

Oriunde s-ar întâlni, în orice fază, chiar dacă miza e o prăjitură cu vişine sau o ladă de Cola, rivalitatea fierbe. România şi Ungaria au dezvoltat o concurenţă sportivă care în handbalul feminin pare mai acidă, mai vie decît în altă parte. Aseară, cînd cele două echipe naţionale s-au ciocnit din nou la Novi Sad, în Grupa Principală II a CE, parcă a început să iasă fum din primele secunde. Ambele echipe aveau nevoie de victorie pentru a-şi păstra şansele de calificare în semifinale. Victorie şi nimic altceva, deşi pare să fie competiţia remizelor. Cu acest gînd bine înfipt în minte, cele 14 jucătoare, roşu contra alb, s-au aruncat cu ardoare în meci. Primul gol i-a aparţinut Kingăi Klivinyi, jucătoarea remarcată de Mika Brădeanu, cea care a înscris imediat pentru 1-1. Româncele au preluat conducerea pentru prima dată în minutul 7, 3-2, apoi s-au distanţat pînă la 5-2 după ce Ungureanu a scos cîteva mingi, Neagu s-a lepădat de marcajul maghiar şi a găsit aruncări-bombă, iar combinaţiile cu finalizare la pivotul Stanca ori extrema Nechita au mers ca pe calculator. Au fost şi şanse de 6-2, dar Curea a ratat o aruncare de la 7 metri. Nu avea să fie deloc ziua Iuliei, care a ratat pe tot parcursul meciului din toate poziţiile şi prin toate procedeele. Magia s-a stins un pic, apoi a început să pălească din ce în ce mai mult. Cu o echipă din care a lipsit Tomori, dar în care a revenit G├Ârbicz, sclipiri geniale intercalate cu prostioare, Ungaria nu a arătat ieri a echipă care să nu poată fi bătută. Cu condiţia unui joc exact, bine gîndit şi executat, ceea ce a lipsit României. Ce diferenţă faţă de disputa cu Spania, de duminică! Unguroaicele au egalat în minutul 27, 11-11, iar finalul primei reprize le-a aparţinut clar. Două lovituri seci şi 14-12 pentru ele. În partea a doua, începutul a fost lent, neinspirat pentru românce, iar adversarele s-au dus la 4 goluri. Au urmat cîteva minute în care fetele lui Tadici au încercat să revină. Cel mai mult s-au apropiat la un gol, 17-18 (min. 44).

Antrenorul Tadici: “E greu să cîştigi când ratezi atât!”

Când a venit însă prăbuşirea, a fost totală, aproape perfectă. Au avut şi maghiarele atacuri ratate, Talida Tolnai a apărat bine, dar şi Eva Kiss a blocat aruncare după aruncare, barele au jucat renghiuri, pasele au ajuns aiurea, inspiraţia a coborît sub nivelul de avarie. Maghiarele, aproape fără să-şi dea seama, au ajuns la 5, apoi 6 goluri avans. Într-un final tulbure, nimic nu a mai fost de făcut. 25-19 pentru handbalistele norvegianului Karl Erik B├©hn, care merg în semifinale, alături de Muntenegru. De-a lungul timpului, Ungaria a oprit mai mereu România în meciurile decisive. A făcut-o în 2000, la Europeanul găzduit chiar de ţara noastră, în semifinale (25-24), iar apoi la Olimpiada de la Beijing (34-30), în condiţiile în care România era creditată cu prima şansă la aurul olimpic! Aseară a fost al treilea meci decisiv în care Ungaria a eliminat România în drumul spre semifinale. Singura dată cînd România a trecut de maghiare, într-un decisiv, a fost în semifinalele Modialului din 2005 (31-29). Eva Kiss, portarul Ungariei, a făcut marţi seară meciul vieţii împotriva României. Goalkeeperul modestei formaţii maghiare Siofok a reuşit nu mai puţin de 16 intervenţii salutare. În partea a doua, portarul de 1,89 metri a primit doar 7 goluri! Liderul grupei a doua principale, Muntenegru, a pierdut aseară, la Novi Sad, primul său meci la Euro 2012. Echipa Katarinei Bulatovici a fost învinsă clar, 27-20 de Germania, o formaţie care nu mai avea nici o şansă să prindă semifinalele. Muntenegrencele nu au mai fost la fel de concentrate ca pînă acum, mai ales că după egalul înregistrat în primul meci al zilei, Spania-Rusia 25-25, ele erau calificate şi matematic în semifinale! Muntenegru poate pierde însă primul loc în grupă, în ultimul meci, joi, avînd de înfruntat Spania.

16 ratări venite de pe semicerc şi 9 pase la intercepţie

Marţi, România a făcut un joc foarte slab împotriva Ungariei, cu multe erori din situaţii clare. Nici apărarea nu a mai fost la fel de bună ca în meciurile precedente. Tadici a pus totul pe ratările exasperante, dar şi pe greşelile tehnice. “E greu să cîştigi un meci cînd ai 16 ratări de pe semicerc şi nu mai puţin de 9 pase la intercepţie. Au mai fost două mingi scăpate în out”, a declarat Tadici. Tehnicianul spune că a încercat totul pentru a trece de Ungaria. “Am băgat şi rezervele, am mizat pe faptul că Geiger va veni odihnită, dar degeaba. Ungaria a făcut un meci foarte bun, le-a ieşit totul. Ei au jucat excelent pe extreme, pe pivot. Noi am jucat doar vreo 25 de minute”, a adăugat Tadici. Tehnicianul crede că România poate ajunge din nou în top cu multă muncă. “Am ajuns între marile puteri cu multă pregătire, muncind. Trebuie să lăsăm iar capul jos şi să muncim”. Cu doar trei puncte în grupă, la egalitate cu Spania, Rusia şi Germania, România depinde foarte mult de ultimul joc, cel de joi, contra nemţoaicelor. Dacă îl va cîştiga, echipa naţională ar putea juca meciul de clasament pentru locul 5. Dacă va pierde însă, ar putea termina chiar pe ultimul loc în grupă, acolo unde se află în acest moment!

România ar putea reveni în Serbia în 2013, la Campionatul Mondial

Pentru că românii au umplut sala de la Vrşeţ, “naţionala” ar putea juca la campionatele lumii tot în localitatea de la graniţă. Euro 2012 ar fi trebuit să se dispute în Olanda, ţara care cîştigase dreptul de organizare, dar în ultima clipă federaţia de la Amsterdam a declinat oferta, din cauza crizei şi a dificultăţilor financiare. EHF a ales în cele din urmă Serbia, care în 2013 va organiza şi Campionatul Mondial feminin! După tragerea la sorţi a grupelor, EHF a stabilit localităţile de disputare a grupelor ţinînd cont de criteriul geografic. Astfel, grupa A, grupa Serbiei, s-a jucat la Belgrad, grupa B, din care a făcut parte Macedonia, a fost pusă la Niş, pentru a fi aproape de macedoneni, grupa C s-a jucat la Novi Sad, acolo unde maghiarii au venit şi ei în număr mare. În grupa D, grupa României, găzduită de Vrşeţ, suporterii României au umplut Millenium Hall. “Suporterii noştri au impresionat. Cei de la EHF au fost de-a dreptul miraţi de atmosfera incredibilă creată la meciuri. Le mulţumim oamenilor care au venit să ne susţină, dar şi oficialilor EHF care au gîndit acest lucru!”, a declarat Narcisa Lecuşanu, managerul "naţionalei" României.

“La Vrşeţ, fetele au jucat pe teren propriu, începînd cu intonarea imnului de toată sala şi apoi susţinerea echipei pe tot parcursul meciului”, a adăugat Lecuşanu. În grupa preliminară de la Vrşeţ, suporterii români au venit în număr foarte mare: 1.200 contra Rusiei, 800 cu Islanda şi peste 2.000 la ultimul meci, cu Muntenegru! Dacă România se va califica la Mondialul din 2013, Federaţia Internaţională de Handbal (IHF) se gîndeşte să menţină sistemul geografic brevetat de EHF. România ar putea juca, astfel, tot la Vrşeţ. Totul va depinde însă şi de tragerea la sorţi, şi de echipele cu care "tricolorele" vor pica în grupă! Naţionala “Zbornaia” a obţinut, contra Spaniei, al treilea rezultat de egalitate, din cele cinci partide disputate. După 21-21 cu România şi 26-26 cu Germania, Rusia a mai bifat un 25-25 contra Spaniei! După ce a condus tot meciul, chiar şi la patru goluri diferenţă, Rusia s-a văzut egalată în minutul 58. Ibericele au luat apoi conducerea, 25-24, dar rusoaicele au profitat de dubla superioritate numerică din ultimul minut şi au egalat. Rezultatul a risipit orice şansă a ambelor echipe de a mai prinde semifinalele, indiferent de scorurile ulterioare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe