Primii 10 datornici din Vâlcea au datorii totale de 9 milioane de leiÔÇ¿

luni, 3 decembrie 2012

Primii 10 datornici din Vâlcea au datorii totale de 9 milioane de leiÔÇ¿

Recent, Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Vâlcea a actualizat lista contribuabililor care înregistrează restanţe la 30 septembrie 2012, potrivit prevederilor din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei. La nivelul judeţului Vâlcea au fost publicaţi peste 850 de contribuabili care au restanţe la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale, bugetul de sănătate şi bugetul de şomaj. Primele 10 societăţi comerciale care figurează în fruntea acestui clasament au acumulat datorii totale de circa 9 milioane de lei. Cele 10 firme înregistrate la Direcţia Finanţelor Publice Vâlcea care au cele mai mari datorii la buget sunt SC Credit Games SRL - 4,12 milioane de lei, SC Porcellino Grasso SRL - 728.000 de lei, SC Conexvil SA - 670.000 de lei,, SC Edivil SA - 600.000 de lei, SC Sibguard SRL - 578.000 de lei, SC Oltenia San Tour SRL - 551.000 de lei, Ocolul Silvic Privat Lotru Brezoi 2006 - 418.000 de lei, SC Vilcart SRL - 342.000 de lei şi SC Savtrans Com SRL - 260.000 de lei. Pe lista datornicilor publicată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea nu se regăsesc marii contribuabili care, începând cu 1 ianuarie 2012, sunt administraţi de către Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili care funcţionează la nivel naţional în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF).

Lista a fost stabilită prin Ordinul preşedintelui ANAF nr. 3.565/8 decembrie 2011, pentru modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui ANAF nr. 2730/2010 privind organizarea activităţii de administrare a marilor contribuabili. Din judeţul Vâlcea, sunt în administrarea Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili 21 de societăţi comerciale: SC Annabella SRL, SC Apavil SA, SC Avicarvil SA, SC Boromir Ind SRL, CET Govora, SC Damila SRL, SC Diana SRL, SC Hidroserv SA Râmnicu Vâlcea, SC MW România SA Drăgăşani, SC Nurvil SRL, SC Oltchim SA, SC Proimsat SA, SC Protectchim SRL, SC Remat Vâlcea SA, SC Șapte Spice SA, SC Total Distribution Group Vâlcea SRL, SC Urban SA, SC Uzinele Sodice Govora - Ciech Chemical Group SA, SC Vel Pitar SA, SC Vilmar SA şi SC VP Magasin SA. Toate aceste companii sunt în grija Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili care a fost înfiinţată în ianuarie 2003, având ca principală misiune creşterea eficienţei administrării şi colectării veniturilor bugetului de stat, monitorizării şi asistării fiscale, precum şi a controlului fiscal la marii contribuabili, aceştia având aportul cel mai mare în totalul veniturilor bugetului general consolidat (30-40%). Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili funcţionează în prezent ca direcţie generală în cadrul ANAF. Dacă la înfiinţarea direcţiei erau administraţi doar marii contribuabili din municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, datorită rezultatelor bune obţinute, începând cu 1 ianuarie 2005, Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a preluat administrarea contribuabililor mari de pe întreg teritoriul ţării prin preluarea acestei activităţi de la organele fiscale teritoriale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe