|joi, octombrie 1, 2020
  • Follow Us!

Precizări privind înscrierea în Registrul persoanelor impozabile care aplică sistemul TVA la încasare începând cu 1 ianuarie 2013 

Precizări privind înscrierea în Registrul persoanelor impozabile care aplică sistemul TVA la încasare începând cu 1 ianuarie 2013

Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea informează că, pe pagina de internet a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, la adresa www.anaf.ro, secţiunea Informaţii publice/Informaţii privind agenţii economici, a fost publicat, în forma provizorie, Registrul persoanelor impozabile care aplică sistemul TVA la încasare, care conţine atât persoanele impozabile care au depus notificările prevăzute de lege, cât şi persoanele impozabile selectate, de organele fiscale, în vederea înregistrării din oficiu în registru. 

Forma finală a Registrului persoanelor impozabile care aplică sistemul TVA la încasare, care va fi valabilă începând cu 1 ianuarie 2013 – data intrării în vigoare a sistemului TVA la încasare – urmează să fie publicată, pe siteul ANAF, în data de 28 decembrie 2012.

Având în vedere importanţa informaţiilor înscrise în Registrul persoanelor impozabile care aplică sistemul TVA la încasare, invităm persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA să semnaleze organelor fiscale în a căror evidenţă sunt înregistrate eventualele erori constatate în Registrul provizoriu, astfel încât, la 1 ianuarie 2013, Registrul să cuprindă informaţii corecte şi complete privind contribuabilii care aplică sistemul TVA la încasare.

În atenţia instituţiilor publice! Raportarea datelor informative privind numărul de personal şi fondul de salarii

Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea, prin Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publică informează instituţiile publice că, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 186/1995, republicată, privind constituirea sistemului informaţional referitor la situaţia numerică a personalului din instituţiile publice, au obligaţia raportării la Fisc a datelor informative privind numărul de personal şi fondul de salarii aferent la 31 decembrie 2012. 

La întocmirea şi depunerea raportărilor, trebuie respectate următoarele cerinţe:

– machetele privind numărul de personal se vor completa distinct pentru fiecare capitol bugetar şi sursă de finanţare, pentru toate categoriile de personal angajat în cadrul instituţiei dumneavoastră, precum şi în concordanţă cu tipul de formular corespunzător unităţii dvs.;

– machetele privind fondul de salarii se vor întocmi în mii lei cu două zecimale şi vor cuprinde în coloana 2 sumele plătite în luna decembrie 2011, iar în coloana 3 sumele plătite cumulat în perioada 1.01.2012 – 31.12.2012;

– machetele vor fi ştampilate şi fi semnate de către persoanele autorizate (identificabile prin funcţie, nume şi prenume), precum şi de salariatul care le-a întocmit, iar prin adresa de înaintare către DGFP Vâlcea se va confirma că datele raportate reflectă situaţia reală din unitatea dvs.

Machetele actualizate necesare pentru raportarea datelor la 31 decembrie 2012 au fost postate şi pot fi descărcate de pe websiteul DGFP Vâlcea, de la adresa www.finantevalcea.ro, secţiunea Trezorerie, categoria Bugete locale.

De asemenea, machetele actualizate pot fi obţinute direct de la sediul instituţiei, Serviciul sinteza şi asistenţa elaborării şi execuţiei bugetelor locale, prezentând în acest scop un memory stick.

Vineri, 21 decembrie a.c. inclusiv, termen pentru unele obligaţii fiscale

Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea informează contribuabilii că, prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 84/2012, a fost modificat termenul limită pentru declararea şi plata creanţelor aferente lunii noiembrie, astfel că, până vineri, 21 decembrie a.c. inclusiv, trebuie depuse la Fisc, după caz: 

Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul de stat, cu termen lunar pentru obligaţiile bugetului de stat aferente lunii noiembrie 2012, formular 100. Reglementare: OPANAF nr. 101/2008, cu modificările şi completările ulterioare;

Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, cu termen lunar pentru obligaţiile aferente lunii noiembrie 2012, formular 112. Reglementare: OMFP nr. 1.045/2012;

– Decontul de taxă pe valoarea adăugată, cu termen lunar, pentru obligaţiile bugetului de stat aferente lunii noiembrie 2012, formular 300. Reglementare: art. 156^2 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; OPANAF nr. 3.665/2011. Atenţie! Decontul se depune şi de contribuabilii care au solicitat scoaterea din evidenţă ca plătitor de TVA conform art. 152 alin. (7) din Codul Fiscal până la 10 noiembrie 2012;

– Decontul special de taxă pe valoarea adăugată, formular 301, pentru contribuabilii înregistraţi în scopuri de TVA, conform art. 153^1 din Codul Fiscal şi care au efectuat: achiziţii intracomunitare în luna precedentă, achiziţii intracomunitare de mijloace de transport care nu sunt considerate noi conform art. 125^1 alin. (3), contribuabilii care au efectuat achiziţii de servicii intracomunitare pentru care beneficiarul este obligat la plata TVA, precum şi pentru contribuabilii neînregistraţi şi care nu au obligaţia înregistrării, care au efectuat achiziţii intracomunitare de mijloace de transport noi sau produse accizabile. Reglementare: art. 156^3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; OPANAF nr. 30/2011;

– Declaraţia privind veniturile sub formă de salarii din străinătate obţinute de către persoanele fizice care desfăşoară activitate în România şi de către persoanele fizice române angajate ale misiunilor diplomatice şi posturilor consulare acreditate în România – pentru obligaţiile bugetului de stat aferente lunii noiembrie 2012, formular 224. Reglementare: OPANAF nr. 52/2012;

– Declaraţia recapitulativă privind livrările/achiziţiile/prestările intracomunitare pentru obligaţiile de declarare aferente operaţiunilor desfăşurate în luna noiembrie 2012, formular 390 VIES. Reglementare: art. 156^4 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; OPANAF nr. 76/2010, cu modificările şi completările ulterioare;

– Declaraţie informativă privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional, formular 394, pentru declararea operaţiunilor desfăşurate în luna noiembrie 2012 de către plătitorii de TVA cu perioadă fiscală luna. Reglementare: OPANAF nr. 3.596/2011.

Leave a Response