Nouă din nouă pentru USL (?)

joi, 6 decembrie 2012

Nouă din nouă pentru USL (?)

Tiberiu Pîrnău

Pentru prima dată în ultimii 23 de ani, o alianţă politică are şanse reale să câştige toate cele 9 mandate de parlamentari în judeţul Vâlcea. Uniunea Social Liberală este pe val şi mătură totul în cale. Măsurile nepopulare de austeritate promovate de guvernele PDL au accentuat starea de sărăcie a românilor şi acum aceştia se agaţă cu disperare de colacul de salvare aruncat de USL. Colacul s-ar putea dezumfla, însă, mai devreme decât ar putea anticipa cei mai optimişti uselişti. Pesediştii şi liberalii au promis marea cu sarea, iar românii simpli au crezut. Potrivit ultimelor sondaje, în judeţul Vâlcea, USL conduce detaşat cu aproape 70 la sută în ceea ce priveşte opţiunea de vot, urmată de ARD cu 14 la sută şi PPDD cu 12 la sută. Chiar dacă poate părea paradoxal, conform legii electorale, Vâlcea ar putea să aibă unul sau doi parlamentari în plus. Aşadar, sunt create toate premisele ca două colegii electorale să fie reprezentate de câte doi parlamentari, USL+ARD, USL+PPDD. Din punctul meu de vedere, aceste colegii ar putea să fie Colegiul Sud Râmnicu Vâlcea, unde Aurelian Pavelescu ar putea deveni al doilea parlamentar, dublându-l pe uselistul Costi Rădulescu. De la PPDD, cele mai mari şanse le au candidaţii Florinel Butnaru şi Elena Holban pe Colegiul Bălceşti.

Dintre candidaţii USL vulnerabili şi incapabili să absoarbă marea masă a voturilor nemulţumiţilor de măsurile de austeritate promovate de PDL îl menţionăm pe deputatul Vasile Bleotu, pe Colegiul Drăgăşani. Acesta a fost o figură ştearsă în politica judeţului în ultimii patru ani, preferând să încaseze bani cu nemiluita din tot feluri de sinecuri politice. El nu a realizat nimic pentru oamenii care l-au trimis în Parlament. Doar vorbe goale şi rânjete, prin sălile de şedinţă ale Parlamentului. De altfel, Bleotu a fost declarat incompatibil de către Agenţia Naţională de Integritate, care a arătat clar că deputatul din viile Vâlcii a încasat ilegal timp de 5 ani două salarii de la stat: Camera Deputatţilor şi Fondul de Garantare Bancară din subordinea BNR. Vasile Bleotu mai are şi mare ghinion de a-l avea contracandidat pe cel mai activ şi performant om al ARD-ului, pe Ștefan Prală, un luptător politic, care nu a prea pierdut bătălii politice. Prală s-a mobilizat exemplar, a bătut în lung şi-n lat Colegiul Drăgăşani, a vorbit cu mii de vâlceni, a reuşit să ajungă la inima lor. Un discurs sincer şi percutant. De aceea, este foarte interesant cum vor vota vâlcenii în acest colegiu. Vor fi luaţi pe sus de valul USL sau vor vota cu mintea limpede şi sufletul deschis? 
Pe Colegiul Senatorial Râmnicu Vâlcea, lucrurile par să se fi lămurit, Adrănel Cotescu îi va spulbera pe Dorel Jurcan ÔÇô ARD şi Lucian Orăşel ÔÇô americanul de la PPDD, rătăcit pe plaiuri vâlcene, un venerabil domn de o eleganţă şi inteligenţă sclipitoare. În Colegiul Râmnicu Vâlcea Nord, profesorul Traian Dobrinescu de la USL îl va trage de urechi şi-l va trimite la colţul clasei politice pe imberbul Romeo Rădulescu ÔÇô ARD, cel mai demagog dintre cei mai demagogi politicieni vâlceni.

Preşedintele liberalilor vâlceni Cristian Buican a reuşit să-i mai păcălească o dată pe vâlcenii din nordul judeţului şi va câştiga fluierând aceste alegeri. El a beneficiat şi de non-combatul adversarilor politici, care au trimis aici candidaţi de rangul doi, looseri din start: Iuliana Moise ÔÇô ARD şi Teodor Trancă ÔÇô PPDD.
De asemenea, omul de afaceri liberal Dan Niţu va câştiga detaşat confruntarea electorală în faţa securistului cu faţă blajină de mason reşapat şi discurs în limbă de lemn (nu mi-a venit să cred că un astfel de om zice că este profesor universitar, când i-am ascultat discursul rostit de 1 decembrie la Horezu ÔÇô omul este “varzăÔÇ£, mai are multe de învăţat, dar nu de la piţipoancele cu care se însoţeşte frecvent!). Am remarcat eleganţa desăvârşită a campaniei purtate de Dan Niţu şi echipa sa.

În Colegiul Senatorial Sud, Laurenţiu Coca continuă să fie “tăticÔÇ£. Va fi din nou declarat peste patru ani campion al declaraţiilor politice şi al travaliului de sorginte “cîleascăÔÇ£. În aceeaşi situaţie se află şi Dan Mazilu, deputat UNPR. Va petrece în stilul caracteristic trei zile şi trei nopţi după 9 decembrie. Va avea motive!
Ceea ce mai vreau să subliniez este faptul că în această campanie electorală candidatura lui Aurelian Pavelescu, preşedinte la nivel naţional al PNȚCD, a adus un plus de rafinament şi distincţie discursului politic local. Pavelescu a fost de departe cel mai bun orator al acestei campanii electorale şi s-a luptat din răsputeri să explice unui electorat pestriţ cum este cel din Ostroveni, că USL a pus pe butuci Oltchimul. Un adevăr parţial!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe