Minor arestat pentru crimă

joi, 13 decembrie 2012

 Minor arestat pentru crimă

Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea au dispus la data de 10.12.2012 punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul minor M.I.C. (în vârstă de 17 ani), pentru săvârşirea infracţiunilor de omor deosebit de grav şi tentativă la tâlhărie.

Totodată, procurorii au solicitat instanţei de judecată arestarea preventivă a inculpatului.

Magistraţilor Tribunalului Vâlcea au admis cererea procurorilor şi au dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 20 de zile.

Din probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a rezultat faptul că, în data de 03.10.2012, inculpatul minor împreună cu un alt minor, s-au deplasat la imobilul părţii vătămate C.M. (în vârstă de 70 de ani) cu scopul de a sustrage bunuri. Fiind surprinşi de către aceasta, cei doi minori au reacţionat violent, lovind-o cu pumnii şi picioarele, în mod repetat.
În timpul incidentului, partea vătămată a reuşit să ia un topor, dar a fost deposedată de către inc. minor C.L.C. care a împins-o, împrejurare în care aceasta s-a dezechilibrat şi a căzut.

Ulterior cei doi minori au realizat că au fost văzuţi de către partea vătămată, astfel că aceştia au luat hotărârea de a suprima viaţa acesteia pentru a nu fi identificaţi, scop, în care, împreună au aplicat victimei mai multe lovituri cu toporul, preponderent în zona capului, la nivelul feţei. În urma loviturilor aplicate a rezultat decesul victimei.

Reamintim că, la data de 27.11.2012, procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea au dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului minor C.L.C pentru comiterea infracţiunilor de omor deosebit de grav şi tentativă la tâlhărie.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe