Candidatul Poporului, Liviu Laurenţiu Lipot, iubeşte ceasurile din aur şi BMW-ul X6

luni, 3 decembrie 2012

Candidatul Poporului, Liviu Laurenţiu Lipot, iubeşte ceasurile din aur şi BMW-ul X6

Liviu Laurenţiu Lipot, candidatul PPDD pe Colegiul Râmnicu Vâlcea Sud, este unul dintre cei mai bogaţi competitori electorali din judeţ. Din declaraţia de avere depusă la Biroul Electoral Judeţean reiese fără echivoc că omul de afaceri italiene Lipot este mare iubitor de lux, la fel ca şeful său Dan Diaconescu. Amândoi au o trăsătură comună: iubesc luxul în particular, iar în public pozează în oameni de modeşti, care le plâng de milă săracilor. Populism ieftin! Liviu Lipot este adeptul zicalei cu origine latină: Să dăm poporului pâine şi circ! Tocmai de aceea a şi organizat în această campanie mai multe chermeze populiste şi un spectacol grandios de muzică populară, cu invitaţi pe măsură: Maria Ciobanu şi Ionuţ Dolănescu. Ca să mai uite lumea de foame! În locul soluţiilor concrete de rederesare a economiei se preferă populismul deşănţat de cea mai joasă speţă.

Dar să revenim la averea declarată a lui Lipot, administrator al SC Nova WT SRL: un teren în Agigea ÔÇô Constanţa, un BMW X6 (valoare: 70.000 euro), un Audi A6, 10 camioane Scania, 10 camioane Mercedes, ceasuri din aur (valoare estimată: 150.000 euro!), un depozit bancar de 500.000 euro la Unicredit şi altul de 48.000 euro la Banca Transilvania. Interesant este faptul că Liviu Laurenţiu Lipot nu a trecut la rubrica venituri în anul precedent nici o sumă. Probabil că inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate vor analiza cu maximă atenţie această rubrică rămasă în mod misterios necompletată. Vom reveni!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe