Primarul Emilian Frâncu vrea să anvelopeze 60 de blocuri

joi, 15 noiembrie 2012

Cu fonduri de la Uniunea Europeană,

Primarul Emilian Frâncu vrea să anvelopeze 60 de blocuri

Primarul Emilian Frâncu a participat marţi, la sediul Agenţiei de Dezvoltare Sud-Vest Oltenia, alături de primari de municipii din zonă, la lansarea programului ”Sprijinirea investiţiilor în eficienţa energetică a blocurilor de locuinţe” din cadrul POR 2007 ÔÇô 2013 - Axa prioritară 1 ÔÇô Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor ÔÇô poli urbani de creştere ÔÇô Domeniul de intervenţie 1.2. Cu această ocazie, s-a evidenţiat faptul că fiecare dintre primăriile reprezentate se află în diverse stadii de implementare a acestui proiect, ceea ce, în contextul existenţei unei sume fixe alocate Regiunii (22,8 mil. euro), impune municipalităţii Râmnicului să facă urgent toate demersurile necesare pentru a beneficia de sumele necesare anvelopării a 40 ÔÇô 60 de blocuri. În opinia edilului-şef, acest program nu numai că va duce la scăderea cheltuielilor de întreţinere şi la creşterea confortului în apartamente, dar va genera şi un număr însemnat de locuri de muncă. În cadrul acestui program, finanţarea de la Fondul European pentru Dezvoltare Regională şi de la bugetul de stat este de 60% din valoarea eligibilă a lucrărilor, contribuţia asociaţiei de proprietari este stabilită în funcţie de veniturile a peste 50% din familiile componente (sub 150 Euro/membru de familie ÔÇô 10%; între 150 ÔÇô 350 euro/membru de familie ÔÇô 20%; între 350 ÔÇô 500 euro/membru de familie ÔÇô 30%), iar restul va fi asigurat de bugetul local.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe