Sparle si soparle 20 septembrie 2012

joi, 20 septembrie 2012

Sparle si soparle 20 septembrie 2012

• Chiar dacă la ora actuală nu mai apare oficial în structura asociaţilor sau acţionarilor, nu putem trece cu vederea faptul că, în 2009, deputatul Cristian Boureanu a avut în portofoliu firmele ÔÇ£Estpan” SA Râmnicu Vâlcea şi ÔÇ£Topanel Trading Panels” Bucureşti, cu activităţi pe platforma chimică din Râmnicu Vâlcea, legături directe cu SC OLTCHIM SA. De altfel, chiar acţionariatul firmei ne duce la această concluzie. Unul dintre principalii acţionari, pe lângă Boureanu, este şi Nicolae Enache (directorul Protectchim, principalul “locotenentÔÇ£ al fostului director din Oltchim, Constantin Roibu), un apropiat al actualei conduceri a Oltchim.

ÔÇ£Topanel Trading Panels” a raportat în 2009 o cifră de afaceri de 1,086 milioane RON, de şase ori mai mare decât în 2008. Cele 10 miliarde lei vechi din 2009 au fost meritul a numai doi angajaţi, dar trebuie menţionat faptul că firma a raportat la sfârşitul anului trecut datorii totale de 2,345 milioane RON. Topanel Trading Panels SRL face parte dintr-un grup de companii din care se disting firmele Altipo Construct şi Ramplast Distribuţie Profile, ambele controlate direct tot de deputatul PDL Boureanu.

• Surprize, surprize, în rândul “peţitorilor” de la Oltchim.... Pe lângă cei doi concurenţi înscrişi în cursă atunci alături de Vuza, respectiv Dan Diaconescu şi acţionarul minoritar al Oltchim, PCC, gigantul rus Gazprom şi-a manifestat interesul faţă de Oltchim. Acestuia i s-ar putea alătura Rosneft, cea mai mare companie petrolieră de stat din Rusia. Un alt nume mare din Rusia apare în dosarul privatizării Oltchim. Dacă Gazprom, monopolul rusesc al gazului, a fost deja anunţat ca fiind interesat de cumpărarea Oltchim, din minuta întâlnirii de luni dintre reprezentanţii Oficiului de Privatizare şi cei ai companiilor care au depus deja o ofertă reiese că şi Rosneft, cea mai mare companie petrolieră de stat din Rusia, ar fi, la rândul ei, interesată de combinatul vâlcean. Firma care reprezintă atât interesele Gazprom cât şi cele Rosneft se numeşte Cimarron Energy. Joi, 20 septembrie, este termenul limită de depunere a ofertelor pentru preluarea Oltchim, iar vineri, 21 septembrie, ar trebui să aibă loc licitaţia pentru alegerea noului proprietar al combinatuului.

• Despre plecarea la PSD a libidinosului Valentin Adrian Iliescu au curs râuri de cerneală prin presa locală. Este evident că omul are o apetenţă deosebită pentru “înscrieri originale” în partide, astfel că acum a ales Organizaţia PSD Suteşti, după ce anul trecut se chinuia să fie primit de democrat-liberalii din... comuna Lungeşti. Chiar şi senatorul Miron Mitrea, de la PSD, s-a arătat scârbit de gestul oamenilor săi de la Vâlcea, care au acceptat să primească în partid un traseist profesionist.

• Un director al unei societăţi comerciale de stat, aflat pe ultima sută de metri a mandatului său, comandă atacuri ordinare în presă împotriva unor foşti prieteni. Cum nu ne stă în caracter să nu le furnizăm cititorilor noştri informaţii concrete, le spunem că directorul respectiv are mustaţă, seamănă cu Hitler şi şi-a construit de când este director la stat un ditamai palatul la intrare în oraşul Râmnicu Vâlcea. Acelaşi director are simpatii legionare şi... pensiune în nordul judeţului. Mai este şi vânător. Specializat în “căprioareÔÇ£. Vom reveni! 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe