Obada Trans a încasat 53 de miliarde de lei pentru transportul minerilor vâlceni

joi, 20 septembrie 2012

Anonima firmă vâlceană de transport

Obada Trans a încasat 53 de miliarde de lei pentru transportul minerilor vâlceni

Societatea Naţională a Lignitului Oltenia a atribuit contractul de 10 milioane de euro pentru transportul salariaţilor. Trei consorţii şi firme individuale şi-au adjudecat cele opt loturi în care a fost împărţit acest contract, la o valoare totală de 44.799.421 de lei. Contractul are o durată de patru ani de zile, astfel că firmele câştigătoare nu vor mai avea bătăi de cap cel puţin până în 2016. “Grosul” a ajuns la un consorţiu al cărui lider este societatea Expres Transport SRL Târgu-Jiu, care însă are ca subcontractanţi firme cunoscute pe plan local pentru transport în comun.

Contractul a fost semnat pe data de 28 decembrie anul trecut şi a fost împărţit în opt loturi care vizau transportul salariaţilor la locul de muncă şi retur din toate cele patru bazine miniere ale SNLO, respectiv Motru, Rovinari, Mehedinţi şi Vâlcea. Curios, contractul a fost atribuit la doar câteva zile de când compania minieră atribuise, prin negociere fără publicare a unui anunţ de participare, încă unul cu o durată de trei luni, tot pentru transport al salariaţilor din cele trei bazine miniere.

La vremea aceea, contractul de 2.141.288 de lei a fost împărţit în şapte loturi, trei dintre ele fiind adjudecate de societatea Expres Transport SRL Târgu-Jiu, iar restul de Iris C&V SRL Motru şi de Obada Trans SRL Vâlcea.Cei 500.000 de euro au fost însă doar “încălzire” pentru o parte din cele opt firme înscrise, lupta acerbă fiind pentru contractul de 44 de milioane de lei care a fost atribuit opt zile mai târziu. Acordul-cadru pe următorii patru ani a fost adjudecat de două consorţii şi de o firmă individuală. Mai exact, pentru transportul salariaţilor din bazinul Berbeşti, a fost selectată firma Obada Trans SRL din Oteşani, Vâlcea contra sumei de 5.332.611 de lei, în timp ce minerii de la BAVA Rovinari vor fi aduşi la serviciu de societatea Emynyktour SRL din Târgu-Jiu, pentru care va primi 510.316 de lei. Firma de transport este în asociaţie cu o societate de transport din Baia de Fier, S.C. Viitorul SRL. (Gorj Exclusiv)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe