Nu mai daţi bani publici direct preoţilor!

luni, 3 septembrie 2012

Sfat pentru primarii şi consilierii locali din Vâlcea

Nu mai daţi bani publici direct preoţilor!

Nicu Trandafir

Deşi multe administraţii locale au grave probleme de ordin financiar, abia făcând faţă cheltuielilor minime necesare funcţionări, sunt şi primării care au resurse financiare. Și atunci, la cererea bisericilor, dau cu banul public în popi beneficiind şi de votul consiliilor locale. Am remarcat recent o iniţiativă a primăriei din Bujoreni care a solicitat consiliului local aprobarea acordării sumei de patru sute de milioane lei către patru biserici din localitate. De fapt câte o sută de milioane de lei fiecărui popă din Bujoreni. Iar joia trecută consiliul local al Râmnicului a aprobat acordarea sumei de 200 de milioane lei către Episcopia Râmnicului. Nu intrăm acum în dezbateri despre veniturile imense ale bisericilor, ale feţelor bisericeşti. Nici despre evaziunea fiscală la vedere a acestora pentru că sume importante strânse din: acatiste, spovedanii, împărtăşanii, vânzări lumânări, botezuri, slujbe religioase de nunţi, înmormântări, molifte, exorcizări etc nu sunt contabilizate în acte şi nici impozitate. Pur şi simplu sugerăm primarilor vâlceni să acorde sprijin financiar punctual în astfel de situaţii.

La Bujoreni consilierul local Florin Brăgău a propus primarului ca primăria să deconteze lucrări de reparaţii sau refacere a bisericilor în urma unor devize de lucrări. Toată lumea s-a uitat mască la el. O colegă mai veche din consiliul local a spus : “Nu se poate, preoţii vor banii direct să facă ei ce cred de cuviinţă cu ei şi nu putem să le cerem justificare.” Noi nu credem că este corect. De exemplu domnul Emilian Frâncu, primar al Râmnicului, putea să spună Episcopiei că va acorda acest sprijin de 200 de milioane dar va cere consilierilor ca banii să fie daţi cu destinaţie precisă. De exemplu pentru lucrări la biserica din cartierul Nuci aflată în construcţie de 7 ani. Iar preotului de la această biserică nu trebuie să i se dea banii direct ci eventual să se achite de primărie lucrări în valoare de 200 de milioane lei. Suntem siguri că cititorii noştri ( care nu sunt numai de religie ortodoxă) sunt de acord cu propunerea noastră. Este una de bun simţ şi în concordanţă cu legislaţia în vigoare. Deci dorim ca administraţiile locale, dacă au bani, să sprijine punctual Biserica ca instituţie şi nu să ajute la ridicarea nivelului de trai al unor preoţi care oricum cheltuiesc lunar mai mult decât câştigă pe acte. E suficient că cei de la Finanţe se fac că nu văd evaziunea fiscală popească! Nu trebuie ca şi cei din administraţie să se facă că nu văd jocul necinstit al “cinstitelor” feţe bisericeşti!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe