Un tânăr care a dat cinci spargeri din locuinţe a fost arestat preventiv pentru 29 de zile

luni, 20 august 2012

• În comuna Lădeşti,

Un tânăr care a dat cinci spargeri din locuinţe a fost arestat preventiv pentru 29 de zile


În perioada 24 aprilie 2010 - 21 octombrie 2011, pe raza de competenţă a Secţiei nr. 8 Poliţie Rurală Lăpuşata au fost săvârşite cinci furturi din locuinţă, fiind stabilit ca principal suspect Ion S., de 24 de ani, din comuna Lădeşti. Tânărul în complicitate cu alte persoane, din care una, este arestată preventiv, respectiv S. Gheorghe, din comuna Lădeşti au sustras sume de bani şi un cazan de fabricat ţuică. Prejudiciul total fiind estimat la aproximativ 51000 lei. Ion S. se sustrăgea cercetărilor, însă poliţiştii au reuşit să îl identifice recent, în urma investigaţiilor şi a activităţilor specifice, pe raza oraşului Brezoi. Cu sprijinul lucrătorilor Serviciului de Investigaţii Criminale, s-a dispus reţinerea tânărului pe o perioadă de 24 ore, fiind depus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea. La data de 15 august, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu, poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 8 Poliţiei Rurală Lăpuşata l-au prezentat pe Ion S., instanţei de judecată, care în baza probatoriului administrat, a admis propunerea Parchetului local şi a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru o perioadă de 29 de zile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe