Primarii vâlceni riscă puşcăria dacă vor denatura datele privitoare la evidenţa populaţiei

luni, 6 august 2012

Primarii vâlceni riscă puşcăria dacă vor denatura datele privitoare la evidenţa populaţiei

Nicu Trandafir

Având relaţii bune cu primari din toate formaţiunile politice redacţia noastră a aflat imediat că nici un edil nu pare dispus să îşi rişte libertatea pentru a face jocurile unui politician nepoliticos şi infatuat ca Șova, unui avid de putere precum Crin Antonescu şi unui suspect de plagiat precum premierul imatur Victor Ponta. Cu alte cuvinte nimeni nu pare dispus să falsifice listele electorale pentru a micşora numărul total al alegătorilor şi a ajuta USL să poată să proclame referendumul din 29 iulie ca valid. Validitatea lui însă stă la mâna a 9 judecători de la CCR, judecători care ar fi trebuit să ceară Guvernului României înainte de turul de scrutin să comunice numărul cetăţenilor cu drept de vot. Dacă făceau acest lucru scuteau ţara noastră de a ne face de râs nu numai în Uniunea Europeană ci peste tot pe mapamond. Presa internaţională a relatat pe larg criza politică din ţara noastră accentuată de incapacitatea actualului Guvern de a organiza un Referendum.

Cum pot fi modificate listele electorale

Legal listele electorale pot suferi modificări. Redacţia noastră crede însă că acestea nu vor schimba semnificativ procentul prezenţei la vot.
“Nu trebuie sa umble pe coclauri, nu trebuie sa îl întrebe pe nea Vasile de vecinul, ci trebuie să meargă la instituţii, să întrebe de cei care au dreptul să se afle pe listele electorale permanente şi cei care nu au dreptul să se afle în aceste liste. Orice altă abordare înseamnă mistificare, fals, abuz. Daca vin şi la mine, le trântesc uşa în nas", a subliniat Traian Băsescu. Preşedintele suspendat ştie bine că nu va veni nimeni la el să îl întrebe cu cine stă în casă, dacă a votat şi dacă ştie ceva despre plecarea definitivă din ţară a unor vecini. El însă a transmis un semnal către susţinătorii săi prin această declaraţie şi către primarii PDL. Un semnal pentru a nu colabora la efectuarea unui mini recensământ de altfel ilegal comandat de Victor Ponta. Sâmbătă primarul oraşului Piteşti, pesedistul Pendiuc, recunoştea că faţă de alegerile locale listele electorale din Piteşti ar trebui să conţină cu 29 de persoane mai puţin, persoane care au decedat între 10 iunie şi 29 iulie. Este un număr normal de decese pentru un oraş de mărimea Piteştiului. Primarul însă nu ştia exact câţi locuitori ai oraşului au împlinit între timp 18 ani şi ar trebui trecuţi pe istele electorale. Deşi susţinătorii demiterii lui Băsescu speră la o modificare în minus a numărului de cetăţeni cu drept de vot este posibil ca această modificare, dacă are loc în mod corect, să fie în plus. În acest sens “Ziarul de Vâlcea” a constatat în judeţul nostru câteva deficienţe ale celor care răspund de listele electorale. În comuna Bujoreni, satul Lunca, am descoperit la alegerile locale o familie care locuieşte de peste 30 de ani în zonă şi care nu este trecută pe listele electorale permanente la nici un tur de scrutin votând pe liste suplimentare. Oamenii au anunţat de mai multe ori poliţia locală şi au cerut trecerea lor pe liste, poliţiştii din comună i-au trimis însă la Poliţia Judeţeană iar cetăţenii respectivi au renunţat să mai cheltuiască bani pe transport pentru a fi trecuţi pe liste. La Referendumul din 29 iulie am descoperit un caz la secţia de votare 28, Școala Take Ionescu din Râmnicu Vâlcea. Aici s-a prezentat o familie care locuieşte în blocul L, cel cu restaurantul Union. Blocul este arondat la trei secţii de votare. Familia respectivă nu se afla pe listele niciunei din cele trei secţii de votare deşi locuieşte de 15 ani în acelaşi imobil. Cu această ocazie am mai constatat absenţa de pe listele electorale a uni segment de alegători. În Vâlcea, ca de altfel în fiecare judeţ, există un număr de cetăţeni care deţin carte de identitate provizorie. Ei nu au domiciliu stabil pentru că nu deţin o locuinţă şi pentru că nimeni nu a vrut să îi ia în spaţiu. Dar au dreptul de a vota. Consilierul judeţean liberal Victor Stănculescu, recunoştea într-o emisiune a VTV de săptămâna trecută, că în judeţul nostru sunt peste 1000 de astfel de cetăţeni cu drept de vot care nu se află pe liste. Conducerea judeţului ar trebui să ceară Poliţiei date exacte despre acest număr şi să îl adauge la numărul cetăţenilor de pe listele electorale permanente.

Ce urmăreşte de fapt conducerea USL

Nu ne îndoim de faptul că indivizi precum senatorul Șova trăiesc într-o lume paralelă. Ei habar nu au de realităţile din comunele judeţului şi îşi imaginează că pe listele electorale se află mii de morţi jignind prin aceste afirmaţii profesioniştii din domeniul evidenţei populaţiei. Conducerile locale ale PNL şi PSD ştiu bine că eventualele omisiuni în plus sau în minus de pe liste se vor compensa reciproc şi că în final pot exista diferenţe faţă de procentul recunoscut la 29 iulie de BEC de maxim 0,2%. Prin această manevră însă liderii partidelor care au declanşat nebunia unui Referendum inutil urmăresc însă prelungirea suspendării lui Traian Băsescu. Ieşirile lui Antonescu de la televiziuni au darul de a obişnui populaţia cu asocierea numelui lui Crin Antonescu cu funcţia prezidenţială. În acelaşi timp lătrătorii din presa lui Voiculescu bagă mereu în subconştientul populaţiei faptul că 7 milioane de oameni au votat împotriva lui Băsescu. Ei nu mai pomenesc de milioanele de oameni care nu s-au dus la vot special să ajute la invalidarea Referendumului. Între timp se mizează pe faptul că şi după efectuarea acestor modificări în liste cei de la CCR nu vor lua o decizie de invalidare sau validare a Referendumului susţinând că datele nu sunt complete. Inclusiv Ministerul Administraţiei va susţine că datorită timpului scurt dar şi a opoziţiei unor edili PDL nu s-au putut corecta total listele şi că nimeni nu poate spune exact care este populaţia cu drept de vot a României. CCR va arunca rezolvarea problemei spre Parlament acolo unde dictatura unei majorităţi create artificial îl va executa pe Băsescu.

De ce este Europa împotriva execuţiei preşedintelui ales

Pentru orice politician cu scaun la cap din Uniunea Europeană este clar că dacă puciul uselist din România reuşeşte, în întreaga UE poate exista o instabilitate. Exemplul unei “democraţiiÔÇ£ care a reuşit să demită preşedinţii a două camere parlamentare, să numească un preşedinte interimar, să îl suspende şi să îl demită pe cel ales în câteva zile, folosindu-se de mijloace aparent legale (plus problemele adiacente cu Avocatul Poporului, Monitorul Oficial, etc) creează un precedent extrem de periculos. Și altora le poate trec prin cap că dacă au reuşit românii pot reuşi şi ei. Iar dincolo de loviturile politice de acest gen stau loviturile economice. Instabilitatea politică creează probleme mari de ordin financiar. Nimeni nu vrea să păţească aşa ceva. Marea masă manipulată pentru a vota acum demiterea lui Băsescu nici măcar nu realizează că majorarea cursului valutar anulează din start eventualele măriri de pensii şi salarii. La vârful organizaţiilor PSD, PNL, PC oamenii ştiu perfect de bine realitatea economică. Dar veniturile legale şi ilegale sunt atât de mari la aceşti oameni încât nu vor fi afectaţi de creşterile de preţuri la alimente, energie, gaz, combustibil, tutun, medicamente, servicii medicale şi rate la credite. Ei vor face faţă dar voi, voi ce v-aţi bucurat că puteţi merge la vot şi să demiteţi un preşedinte veţi plăti factura acestor măgari politici. Pe voi vă lovesc judecătorii CCR prin indolenţa cu care declară că nu pot lua o decizie într-un proces atât de simplu. Judecătorii respectivi au peste o sută de milioane pe lună. Unii dintre ei eu şi pensii, alţii au şi salarii imense pe la facultăţi private sau de stat. Voi ce aveţi în afara bucuriei efemere de a îl înjura pe Băsescu?

În atenţia primarilor vâlceni, câteva prevederi din Codul Penal:

Art. 291. - Uzul de fals
ÔÇ¿Folosirea unui înscris oficial ori sub semnătură privată, cunoscând că este fals, în vederea producerii unei consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani când înscrisul este oficial, si cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă când înscrisul este sub semnătură privată. ÔÇ¿ÔÇ¿ ÔÇ¿Art. 288. - Falsul material în înscrisuri oficiale
ÔÇ¿Falsificarea unui înscris oficial prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, de natură să producă consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.
ÔÇ¿ÔÇ¿Falsul prevăzut în alineatul precedent, săvârşit de un funcţionar în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.ÔÇ¿ÔÇ¿Sunt asimilate cu înscrisurile oficiale biletele, tichetele sau orice alte imprimate producătoare de consecinţe juridice.
ÔÇ¿ÔÇ¿
ÔÇ¿ÔÇ¿

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe