Fostul antrenor al Oltchimului a spus că nu îl va ataca pe Jakob Vestergaard

joi, 16 august 2012

Profeţiile lui Tadici

“Cu atenţie, Oltchim poate câştiga Liga Campionilor”

Fostul antrenor al Oltchimului a spus că nu îl va ataca pe Jakob Vestergaard

Tehnicianul naţionalei feminine de handbal a României, Gheorghe Taidici, a reuşit cele mai mari performanţe la Oltchim de după 1989. PE lângă titluri naţionale şi Cupe ale României, antrenorul de la Zalău a câştigat la gruparea vâlceană Cupa Cupelor, o Supercupă a Europei şi a reuşit să ajungă, în premieră pentru Oltchim, în grupele principale ale Ligii Campionilor. Întors “la locul faptei” pentru două meciuri amicale între oltence şi zălăuance, Tadici crede că formaţia roş-albastră va câştiga în acest sezon singurul trofeu european care îi lipseşte din palmares, Liga Campionilor.

“Nu am nimic cu antrenorii străini”

-  Domnule Tadici, aţi fost în conflict deschis cu Anja Andersen, precedentul tehnician danez care a antrenat la VâlceaÔǪ
- Nu am avut nicio problemă cu antrenorii străini de la Oltchim, că s-au numit Anja Andersen, Kovacs, Rimanic sau Rasic. Am făcut numai nişte constatări despre antrenori care vin din vest cărora le este foarte greu să înţeleagă modul în care se face pregătirea în ţările estice. În România este o problemă de mentalitate şi de educaţie din societate. Ei cred că se pot face treabă bună prin mijloacele pe care le folosesc la ei. Jucătoarele s-au dezvoltat într-o anumită educaţie, cu un cult al muncii şi nu înţeleg ce se întâmplă şi au obiecţii cu privire la ce le cer aceşti antrenori. Și apoi mai intervine un aspect. Jucătoarele, că sunt de la Vâlcea, că sunt din altă parte, în momentul în care vine un antrenor străin sau român, nici nu contează, spun că este numai lapte şi miere, că atmosfera este mirifică şi totul se face cu zâmbetul pe buze. După o lună, două, trei, până la primele eşecuri, antrenorul care pleacă e prost şi nu înţelege sportivele iar cel care vine e cel mai bun şi cel mai frumos. În acest moment Oltchim este cea mai valoroasă echipă din punct de vedere al lotului. E cea mai bună echipă din Europa şi poate câştiga Liga Campionilor. Dacă se va gestiona bune situaţia şi va fi organizare bună, obiectivul se poate realiza. 

“Naţionala trebuie reconstruită”

-  Ce se va întâmpla la naţionala feminină, putemajunge la Jocurile Olimpice din Brazilia?
- Pentru echipa României urmează reconstrucţia. În proporţie de 70% echipa trebuie schimbată. De altfel, după fiecare Olimpiadă puterile mondiale ale handbalului schimbă generaţiile şi fac infuzie de jucătoare. Și uitaţi-vă, de exemplu, Danemarca încă nu au reuşit să termine reconstrucţia deşi au avut la dispoziţie cinci ani să facă acest lucru. Avem jucătoare cu posibilităţi de a progresa astfel încât să facă faţă marilor competiţii. Ne interesează în special mondialul din 2015 care poate să ne ducă la Jocurile Olimpice din Brazilia. Eu cred că se poate. Sunt 18-22 de jucătoare care trebuie pregătite foarte bine, atât la acţiunile naţionalei cât şi la echipele de club. Oricum, eu sunt de părere că nu poţi face performanţă la naţională cu handbaliste care sunt rezerve şi nu joacă la echipele de club. E aproape imposibil, chiar dacă ele au nume şi au jucat la un moment dat la nivel înalt sau au fost speranţe ale handbalului românesc. Mai cred că jucătoarele care joacă la Oltchim ne pot ajuta mult în perioada imediat următoare pentru că au mare experienţă şi valoare incontestabilă. Va fi o muncă dificilă ca o concluzie şi cred că acest ciclu care se formează acum nu este pentru următorii patru ani ci pentru următorii opt ani. Din păcate, la handbal ca şi la alte sporturi copii vin din ce în ce mai puţini la selecţie şi tehnicienii sunt nevoiţi să încerce să facă performanţă cu cine vineÔǪ

“Doar pe Szucs o putem naturaliza”

-  Se pune problema să naturalizăm handbaliste străine?
- Nu cred că se pune problema să naturalizăm handbaliste pentru că nu se înghesuie să vină spre echipa naţională. DE exemplu, despre Barbosa s-a vorbit imediat după ce a semnat cu Oltchim dar am înţeles că handbalista a pus capăt speculaţiilor şi a declarat că nu se pune problema să joace pentru naţionala noastră. O variantă ar fi Gabi Szucs, mai ales că ea îndeplineşte condiţiile, are trei ani de când nu a mai evoluat pentru Ungaria şi are paşaport de România. Nici ea nu e foarte convinsă să facă pasul de a juca pentru România. Despre celelalte handbaliste străine care joacă la Oltchim, Bulatovic, Pineau sau Navarro nici nu cred că se pune problema.
- Care credeţi că va fi relaţia dintre Oltchim şi naţionala României?
- Oltchim şi naţionala trebuie să se ajute reciproc. Am şi ajuns la o înţelegere, parţială deocamdată, pentru meciuri amicale. La Oltchim este acum o miniselecţionată mondială şi are nevoie de partide tari, aşa cum şi naţionala are nevoie. Am căzut de acord cu Jacob Vestergaard şi cu cei din conducere ca în 27 şi 28 septembrie să facem la Vâlcea două meciuri de pregătire între Oltchim şi România. Apoi vom mai căuta alte două-trei poziţii atunci când va fi nevoie. Ar fi păcat şi ca noi, ca lot naţional să căutăm tot felul de soluţii pentru amicale în condiţiile în care aici în România e Oltchimul

Știri

CSM, egal la Mioveni

CS Municipal a continuat seria partidelor de verificare la Mioveni în faţ unei formaţii care a evoluat în primul eşalon, Dacia. Scorul final a fost egal, 1-1, ambele goluri ale întâlnirii fiind marcate de un municipal, camerunezul NKongue. Acesta a înscris un autogol de toată frumuseţea în minutul 30 dar s-a revanşat cu două minute înainte de pauză când a punctat din lovitură de la 11 metri, obţinută de Octavian Vasile. Tehnicinul Alin Artimon a folosit următoarea formulă: Dzelme - Eremia, Plecanciuc, I. Popescu, Tomozei - Pârvu, S. Popescu, Nicolae - Vasile, Văduva, NKongue. Au mai jucat Baruch, R. Artimon, Omeag, Dumitraşcu, Vizitiu, Dedeu, Nicoară, Prodan, Stoica, Totâlcă.

Patru junioare de la CNE şi una de la Oltchim atacă la mondiale

Naţionala de handbal feminin junioare a României va participa la Campionatul Mondial găzduit de Muntenegru. Tricolorele vor debuta joi la turneul final, cu începere de la ora 19:15, în faţa Republicii Democrate Congo. Lotul României pentru acest turneu final: Portari: Ana-Maria Inculeţ (LPS Iaşi), Elena Șerban (CSS 6 Bucureşti), Denisa Dedu (Corona Braşov), Extreme stânga: Ana-Maria Tănăsie (CNE Rm. Vâlcea), Alexandra Mihaela Orşivschi (LPS Iaşi), Extremă dreapta: Victorina Georgiana Agape (LPS Iaşi), Interi stânga: Bianca Elena Tiron (LPS Iaşi), Gabriela Perianu (LPS Brăila), Maria Claudia Constantinescu (CSS Caracal), Andreea Pricopi (Corona Braşov), Inter dreapta: Laura-Petruţa Popa (CNE Rm. Vâlcea), Centru: Maria Mădălina Zamfirescu (CNE Rm. Vâlcea), Alexandra Maria Gavrilă (Șc. 181 SSP Bucureşti), Pivoţi: Angela Cioca (Șc. 181 SSP Bucureşti), Nicoleta Filoftea Safta (Oltchim Rm. Vâlcea), Roxana Diana Cârjan (CNE Rm. Vâlcea).

Programul României la acest turneu:
16.08, ora 19:30 - România-Congo
17.08, ora 21:30 - Kazakhstan-România
19.08, ora 21:30 - România-Muntenegru
21.09, ora 19:15 - Rusia-România

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe