Deputatul Buican, campionul naţional al propunerilor legislative... respinse definitiv

joi, 23 august 2012

• În cei patru ani de mandat,

Deputatul Buican, campionul naţional al propunerilor legislative... respinse definitiv

Despre activitatea parlamentară a deputatului Cristian Buican, preşedintele PNL Vâlcea, se pot spune multe, dar puţină lume din judeţul Vâlcea cunoaşte faptul că liberalul nostru este un adevărat as al propunerilor legislative... respinse definitiv de către Parlament. În cei aproape 4 ani de mandat, deputatul Buican a avut 32 de iniţiative legislative, însă peste 20 din acestea nu au fost adoptate din diferite motive: nu erau “în acord” cu realitatea din teren, nu s-a asigurat numărul de voturi necesar, sau încălcau alte legi şi regulamente emise de Guvern sau Parlament. Iată câteva din propunerile legislative ale deputatului Cristian Buican căzute la votul Parlamentului: modificarea şi completarea Ordonanţei nr. 42 din 30 ianuarie 2003, actualizată, privind organizarea şi funcţionarea serviciilor de iluminat public, prin adăugarea a două articole; propunere legislativă privind combaterea plăţilor întirziate de către autorităţile şi instituţiile publice; propunere legislativă pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale; propunere legislativă privind modificarea Legii numărul 351/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea a IV-a Reţeaua de localităţi; propunere legislativă pentru sprijinirea agenţilor economici şi autorităţilor locale în vederea realizării obligaţiilor de mediu scadente în perioada 2009-2010;

propunere legislativă privind declararea zonei de amplasare a monumentelor istorice din nordul Olteniei ca obiectiv de interes naţional; propunere legislativă privind învăţământul superior; propunere legislativă privind învăţământul preuniversitar; propunere legislativă privind statutul personalului didactic; propunere legislativă privind completarea articolului 45 din Legea minelor; propunere legislativă pentru modificarea alin. 1 al art. 16 din Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2009, nr. 19/2009; propunere legislativă pentru modificarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru Mediu; propunere legislativă pentru completarea şi modificarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate; propunere legislativă pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale; proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 - Codul Muncii, cu modificările şi completările ulterioare; proiect de lege pentru completarea art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum şi persoanelor care au participat la acţiuni de împotrivire cu arme şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist instaurat în România; propunere legislativă pentru modificarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap; proiect de Lege pentru modificarea art. 69 din Legea nr. 571 din 2003 privind Codul fiscal; proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 202 din 1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României; propunere legislativă pentru completarea Legii nr. 95/2006 privind Reforma în domeniul sănătăţii, titlul VI, Efectuarea prelevării şi transplantul de organe, ţesuturi şi celule de origine umană, în scop terapeutic, capitolele I şi II.

(Marian Dinu)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe