Acţionarul minoritar PCC va ajunge să deţină doar 0,5% din acţiunile OLTCHIM

luni, 20 august 2012

• Prin refuzul de a participa la majorarea de capital social,

Acţionarul minoritar PCC va ajunge să deţină doar 0,5% din acţiunile OLTCHIM

Petro Carbo Chem SE, principalul acţionar minoritar de la SC Oltchim SA, a propus statului român o majorare de capital mai mare decât cea legată doar de conversia creanţei AVAS, în care să fie introduse toate datoriile combinatului. Wojciech Zaremba, reprezentantul pentru România al PCC SE, a spus recent: “Conversia ar fi fost utilă, dacă ar fi cuprins toate datoriile combinatului chimic vâlcean. La operaţiunea propusă de statul român, în actualele condiţii, PCC nu va participa la majorare. De ce să punem banii în nimic? Chiar dacă majorarea se va face, SC Oltchim SA va rămâne cu datorii de peste 600 milioane de euro, numai la Electrica acestea se ridică la 200 milioane de euro. În plus, compania nu are capital de lucru, obligaţiile de mediu se ridică la circa 100 milioane de euro, mai sunt datoriile către bănci, către Salrom şi CFR. Ne e teamă că, dacă vom participa la această majorare de capital, statul român va băga SC Oltchim SA în insolvenţă”. Potrivit unor calcule, dacă nu va participa la majorare, PCC va rămâne cu doar 0,5% din acţiunile SC Oltchim SA. În data de 10 august, Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), din cadrul Ministerului Economiei, a dat publicităţii anunţul de vânzare a pachetului de 54,8% din acţiunile deţinute la SC Oltchim SA prin metodă combinată: licitaţie cu ofertă în plic urmată, dacă va fi cazul, de negociere sau de licitaţie cu strigare. Acest anunţ urmează etapei ofertelor preliminare şi neangajante desfăşurate în baza anunţului publicat în luna martie 2012. Procedura de privatizare este în continuare deschisă oricărui potenţial cumpărător interesat, inclusiv unor asocieri sau consorţii de investitori. Conform anunţului de privatizare al SC Oltchim SA, potenţialii ofertanţi sunt înştiinţaţi că, în cadrul acestei proceduri de privatizare, se intenţionează realizarea următoarelor măsuri: majorarea capitalului social al SC Oltchim SA, prin conversia în acţiuni a creanţei Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) asupra întreprinderii; transmiterea acţiunilor nou-emise către MECMA, prin Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie; vânzarea acţiunilor nou-emise de către MECMA, prin OPSPI, în cadrul aceluiaşi contract, către acelaşi cumpărător, împreună cu acţiunile existente.

OLTCHIM a realizat doar 22% din programul de investiţii

Valoarea totală a investiţiilor realizate în primul semestru al anului 2012 de SC Oltchim SA a fost de numai 20,7 milioane de lei, reprezentând 22% din valoarea programului de investiţii aprobat pentru acest an şi cu 78% mai mică decât nivelul din perioada de comparaţie. Sursele de finanţare folosite pentru investiţiile realizate au fost numai surse proprii. Principalele lucrări de investiţii se referă la: lucrări de reabilitare a instalaţiilor achiziţionate din cadrul Diviziei Petrochimice (7,23 milioane de lei); reabilitarea parcului de rezervoare materii prime şi utilităţi (3,14 milioane de lei); instalaţie de polioli speciali (2,7 milioane de lei); mărire capacitate Polioli-Polieteri (880.000 lei); sistem de separare a propilenei de propan (750.000 lei); mărire capacitate linie frig II (650.000 lei). Pierderea SC Oltchim SA din activitatea financiară a fost determinată în primele şase luni din acest an de creşterea substanţială a cursului de schimb leu-euro. Bugetul de venituri şi cheltuieli aferent anului acesta a fost fundamentat pe un curs de schimb de 4,3 lei/euro, curs prognozat pentru anul 2012 în raport de prognoza Comisiei Naţionale de Prognoză din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, la data fundamentării bugetului de venituri şi cheltuieli. La data de 30 iunie 2012, cursul de schimb a fost de 4,449 lei/euro. În semestrul I 2012, SC Oltchim SA a înregistrat un flux de numerar total negativ în valoare de 14 milioane de lei. Din activitatea de exploatare, se constată un flux de numerar pozitiv, în sumă de 30,7 milioane de lei, dar rambursările la creditele pentru investiţii au generat pe total activitate un flux de numerar negativ. “Funcţionarea redusă a condus la întârzieri la plata unor datorii în primul semestru, motiv pentru care furnizorii au emis facturi de penalităţi, dobânzi şi majorări de 10,3 milioane de lei. Chiar dacă o parte din datorii au fost achitate cu întârziere, SC Oltchim SA nu a fost în incapacitate de plată în perioada analizată. În primele şase luni din acest an, nu au fost modificări de natură să influenţeze drepturile deţinătorilor de acţiuni”, susţine Constantin Roibu, directorul general de la SC Oltchim SA. În comparaţie, cifra de afaceri realizată pe primele şase luni din 2011 a fost de 915,25 milioane de lei şi a înregistrat o creştere cu circa 70% faţă de perioada similară a anului 2010, iar utilizarea capacităţilor de producţie ale SC Oltchim SA a crescut de la 33%, în semestrul I 2010, la 54%, în primele şase luni din 2011. De asemenea, trebuie să mai spunem că exportul realizat în primul semestru al anului trecut de către SC Oltchim SA a fost de circa 170 milioane de euro şi a fost cu 71% mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului 2010 (exportul a reprezentat 77% din cifra de afaceri), iar pierderile înregistrate de SC Oltchim SA în primele şase luni din 2011 au fost reduse cu 60% faţă de perioada de comparaţie. Cifra de afaceri a crescut în 2011 cu 19% comparativ cu valoarea prevăzută prin bugetul de venituri şi cheltuieli, de 770 milioane de lei. Pe subunităţi, nivelul realizării cifrei de afaceri se prezenta astfel: Combinatul Chimic - 890,4 milioane de lei, Divizia Materiale de Construcţii - 24,8 milioane de lei.

(Petre Coman)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe