Sparle si soparle 19 iulie 2012

joi, 19 iulie 2012

Sparle si soparle 19 iulie 2012

• Culmea tupeului la sponsorul PNL Vâlcea, “măciucarulÔÇ£ Dan Niţu! Din publicaţia sportivă “Pro SportÔÇ£ aflăm că: “...deşi a anunţat că alb-verzii vor juca în Liga a II-a la Măciuca, patronul Damilei încearcă din toate puterile să mute echipa în Zăvoi. Odată cu apropierea startului în Liga a II-a, pentru oficialii Damilei devine clar că alb-verzii nu vor putea începe campionatul pe terenul de la Măciuca, conform planului iniţial.ÔÇ£ Damila nu va putea încheia în timp util lucrările începute la terenul de la Măciuca, chiar dacă patronul Niţu s-a bătut cu cărămida în piept că aceste reamenajări vor fi finalizate în timp util. Damila Măciuca are probleme şi în privinţa omologării din partea FRF a terenului, astfel că acum caută alte soluţii unde să joace pe teren propriu.

Niţu forţează acum politic intrarea pe stadionul din Zăvoiul râmnicean. Potrivit aceleiaşi surse, marţi seara, primarul Râmnicului, Emilian Frâncu (colegul de partid al lui Niţu) s-a întâlnit într-un local din oraş cu patronul Damilei, Dan Niţu, dar şi cu finanţatorul CSM-ului, Cătălin Rufă. Edilul a încercat o mediere între cei doi patroni, încercând să îl convingă pe Cătălin Rufă să îşi dea acceptul pentru ca Damila să joace în tur tot pe Municipalul din Zăvoi. Negocierile nu au ajuns însă la niciun consens, oficialii CSM-ului anunţând că vor muta pe viitor echipa de la Vâlcea, dacă sprijinul politic va fi acordat Damilei.

• Răspunzând unei întrebări puse de un jurnalist vâlcean fosila politicii vâlcene, Dumitru Persu, a răspuns “Aş studia atent dosarul lui Adrian Năstase, deşi ştiu că este unul politic şi toată lumea ştie treaba asta şi, dacă legea mi-ar permite, l-aş graţia în secunda doi! A fost cel mai bun premier pe care l-a avut ţara asta, treabă recunoscută chiar şi de către Băsescu, aşa că, nu văd de ce să stea la puşcărieÔǪ”. În acelaşi timp, referindu-se la prezenţa românilor la Referendum marele frecător de mentă de la Consiliul Judeţean susţine necesitatea prezenţei la vot şi demiterea lui Băsescu pentru ca acesta să fie apoi judecat şi condamnat.

Deci Dumitru Persu, fără a fi judecător, procuror sau măcar avocat, este convins că Adrian Năstase a fost condamnat pe nedrept (în timp ce orice român mai citit puţin ştie că familia fostului premier s-a îmbogăţit fără măsură deşi acesta a fost toată viaţa bugetar). În acelaşi timp, Persu crede că o execuţie populară a preşedintelui Băsescu este logică şi legală deşi nu are nici probă în acest sens decât ura sa viscerală faţă de tot ceea ce nu aparţine partidului din care face parte el. Logica Persanului este însă total neuropeană. Ea sună aşa: Dacă Adrian Năstase a fost un bun premier înseamnă că nu trebuie să stea în puşcărie indiferent de ce anume a făcut el.

• Junele liberal de la Consiliul Judeţean Vâlcea, Bogdan Pistol, continuă cu succes practica păguboasă a multor români: datul cu părerea despre orice subiect. Mai deunăzi, Pistolică a declarat unui ziar local 180% liberal că este bine că Guvernul Ponta vrea să introducă plata TVA la încasarea facturii, asta în ciuda faptului că printre atribuţiile vicepreşedintelui CJ Vâlcea nu se regăsesc astfel de “fapte şi întâmplări”. Pistol ar face mai bine să pună lupa pe Regia de Drumuri şi Poduri, unde ar găsi destule “bube” în ograda directorului liberal Nicolae Vălimăreanu.

• Fostul director general adjunct financiar de la Oltchim, Alexandru Bucşă, este foarte aproape de a fi condamnat de Tribunalul Bucureşti să plătească, în solidar cu Dinu Patriciu, suma de 85 milioane de dolari Ministerului Finanţelor Publice, în dosarul “Rompetrol”. Potrivit anchetatorilor, în calitatea lor de de administratori la SC Rompetrol SA, Alexandru Bucşă şi Dinu Patriciu şi-au însuşit, în mod repetat în perioada septembrie 1999 - noiembrie 2001, suma de 85 milioane USD izvorâtă din Acordul EPSA şi cuvenita, conform prevederilor legale în vigoare, bugetului de stat. Ei ar fi încercat să piardă urma banilor respectivi prin încheierea de contracte de cesiune de creanţe, împrumut şi novaţie între firmele din cadrului grupului Rompetrol.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe