Oltchim a avut noroc la tragerea la sorţi

luni, 9 iulie 2012

• Handbal feminin, Liga Campionilor

Oltchim a avut noroc la tragerea la sorţi

• formaţia vâlceană se va duela în grupe cu Randers, Hypo Viena şi Byasen sau Metalurg Skopje

Oraşul Herzogenaurach din Germania a găzduit tragerea la sorţi a grupelor Ligii Campionilor la handbal feminin. Graţie parcursului bun din ultimii ani, Oltchim a fost cap de serie şi oficialii chimişti ştiau din start că vor evita trei formaţii “grele” ale Europei, ETO Gyor, Buducnost Podgorica şi Larvik. Până la urmă, tragerea la sorţi a fost una cu noroc şi echipa vâleană se va bate pentru calificare cu Randers HK (Danemarca), Hypo Viena şi învingătoarea turneului 2 din turul doi. În această serie joacă Byasen (Norvegia), Buxtehuder SV (Germania), Dalfsen (Olanda) şi Metalurg (Macedonia). Dacă va câştiga turneul al 3-lea din turul doi, din care face parte, "U" Jolidon va evolua în grupa B, cu ETO Gyor, Krim Ljublijana şi Podravka Koprivnica. Preşedintele de la Oltchim, Petre Berbecaru, s-a declarat mulţumit de adversari: "Am avut parte de o tragere la sorţi bună şi nu vreau să fiu acuzat de falsă modestie, dar cred că avem prima şansă la calificarea mai departe. Probabil ne vom bate cel mai tare cu Randers şi, dacă se va califica din turul doi, Byasen, care cred că este peste Hypo Viena". În grupele principale vor ajunge primele două clasate din fiecare grupă.

Biasen sau Metalurg?

A patra formaţie a grupei se va stabili după meciurile din grupa preliminară. Specialiştii le dau ca favorite pe nordicele de la Biasen, care vor şi organiza meciurile, pe propriul teren dar o şansă mare o au şi macedonencele de la Metalurg, formaţie care s-a întărit considerabil în pauza competiţională. Oltchim porneşte cu prima şansă la câştigarea grupei. Hypo Viena, cea mai titrată echipă feminină europeană, de opt ori cîştigătoare a Ligii Campionilor, va fi principala contracandidată la primul loc. Austriecele vor miza şi sezonul viitor pe cele opt componente ale "naţionalei" Braziliei, campioana Americii de Sud. Randers, campioana Danemarcei, echipa care a învins Viborg în finala campionatului, a pierdut în intersezon nu mai puţin de patru jucătoare importante: spaniola Veronica Cuadrado, nemţoaicele Susan M├╝ller şi Nina W├Ârz, dar şi pe internaţionala daneză Mie Augustesen.

Jakob sună adunarea

În prima zi a acestei săptămâni handbalistele de la Oltchim vor începe pregătirile pentru noul sezon competiţional. Numai două handbaliste străine se vor prezenta, Alexandrina Barbosa şi Iulia Managarova. Toate celelalte jucătoare străine se duc la loturile naţionale de unde provin pentru pregătirea şi partiociparea la Jocurile Olimpice de la Londra. Amandine Leynaud şi Allison Pineau vor evolua la Londra pentru naţionala Franţei, Katarina Bulatovic şi Marija Jovanovic pentru Muntenegru, în timp ce Silvia Navarro şi Ekaterina Vetkova se vor afla în loturile Spaniei, respectiv Rusiei. De asemenea, nici Nicoleta Safta nu va putea fi prezentă la reunire întrucât aceasta se află în Cehia, la Campionatul Mondial de tineret, alături de reprezentativa României.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe