|marți, martie 9, 2021
  • Follow Us!

Primarul Ilie Amuzan a demarat lucrările de introducere a canalizării în oraşul Călimăneşti 

• Proiectul aşteptat de 70% din populaţie, în sfârşit a primit verde pentru începerea execuţiei

Primarul Ilie Amuzan a demarat lucrările de introducere a canalizării în oraşul Călimăneşti

Este o investiţie dorită de tot judeţul Vâlcea pentru că o echipă formată din primarul Ilie Amuzan şi-l pun pe el primul, pentru că a fost catalizatorul în jurul căruia s-au strâns oamenii care au putut să aducă 122.900.000 de euro în judeţul Vâlcea pentru şase localităţi. Ceilalţi sunt Cristian Jianu, director general la APAVIL, şi Ion Câlea, preşedintele Consiliului Judeţean. “În final, pe ultima sută de metri am avut şi sprijinul lui Romeo Rădulescu când a trebuit sa obţinem de la Banca Europeană de Dezvoltare valoarea pentru acordul de dezvoltare, respectiv 8,4 milioane de euro. Însă iniţial, cu un an de zile în urmă pentru a avea un operator unic pentru ca ADI (Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară) înfiinţată prin Hotărâre de Guvern să poată să obţină fonduri europene şi să le gestioneze până când se realizează investiţia şi apoi să le transfere operatorului şi-a facut datoria. Acum îi mulţumim chiar lui Dumnezeu că am putut să atribuim autorizaţie de construire pe Lenin-sud în Râmnicu Vâlcea pe Călimăneşti. Autorizaţia de construire pentru Jiblea Nouă este dată pe întreaga valoare de 12.217.000 de euro şi lucrarea deja a început. Este un proces tehnologic de la care nu poţi să te abaţi, pentru că dacă te abaţi greşeşti, în sensul că de aici de lângă staţia de epurare, se pleacă şi se face un ocol, se ajunge într-o zonă de unde vine conducta colectoare care merge spre staţia de epurare, adică la 1 km şi jumătate mai jos decât Jiblea Nouă, iar de la staţia colectoare se continuă cu conducta colectoare până la Jiblea Veche unde este o staţie de pompare. Aceasta am reproiectat-o împreună cu proiectantul şi cu directorul general pe malul stâng al Coiştii, astfel încât să dăm drumul la lucrările din Jiblea Veche cu şase luni de zile mai devreme şi să facem din staţia de pompare o subtraversare pe sub Olt ca să fie funcţională. Această traversare pe sub Olt se face pentru o perioadă de un an de zile până când ajungem să legăm staţia de epurare nouă de staţia de epurare veche şi să putem să deversăm ceea ce vine din Jiblea Veche să subtraversăm în staţia de epurare veche. Acestea sunt lucruri începute, nimeni nu le mai poate opri decât o eroare sau un om care nu cunoaşte sau nu ştie să gestioneze acest proiect, să facă o greşeală ce ar duce la verificările care le fac în fiecare lună cei din Comisia tehnică şi Comisia de finanţare de la Uniunea Europeană. Eu sunt convins că prin modul în care s-a gestionat masterplanul, studiile de fezabilitate, detaliile de execuţie şi modul cum a început această lucrare, felul în care am gestionat din partea lui ADI această investiţie, mă face să înţeleg că unul dintre primarii care vor încerca să nu se alinieze, să facă greşeli de o formă sau alta va fi direct răspunzător pentru zona lui. Aici, garantez tuturor că ştiu să gestionez şi această lucrare începută care se va termina în 24 de luni când orice casă va fi racordată atât la canalizare cât şi la apă”, a subliniat primarul Ilie Amuzan.

“Până în 30 iunie toţi locuitorii din oraşul Călimăneşti vor avea apă”

• Domnule primar, câte gospodării vor beneficia de canalizare?
Ilie Amuzan: “Este vorba de 2.740 de gospodării din toate cele şase localităţi ale oraşului: Jiblea Nouă, Jiblea Veche, Păuşa, Seaca, Călimăneşti şi Căciulata. Autorizaţia de construire s-a dat pentru lucrarea în ansamblu? Avizul de mediu s-a dat pentru lucrarea în ansamblu, dar autorizaţia de construire se dă punctual. Am dat pentru Jiblea Nouă 1.200.000 de euro cu extindere, în Jiblea Veche este vorba de 3.700.000 de euro. La Jiblea Nouă unde este separată cealaltă investiţie, aici se leagă cu Seaca supratraversarea conductei pe o punte care vine de la Seaca către staţia de epurare de la Jiblea Nouă. Valoarea de aici este de 800.000 de euro. Aceasta va fi cam ultima lucrare şi în următoarele şase luni se va realiza”.
• Domnule primar când a început lucrarea?
Ilie Amuzan: “Lucrarea a început marţi, 22 mai. Până în 30 iunie toţi locuitorii din oraşul Călimăneşti vor avea apă. Suntem acum cu ultimul racord de apă pe acest proiect la Bisericeşti. Și astfel încheiem cu apa. Ne ocupăm acum de reabilitarea conductelor de apă în toate cele şase localităţi ale oraşului Călimăneşti. În prezent suntem la Seaca. Reabilitare înseamnă să înlocuim conductele vechi de peste 25 de ani cu conducte adecvate perioadei actuale la presiunea potrivită, pentru că noi avem acum în sistem o presiune de 6 atmosfere. La Călimăneşti sunt străzi precum Tudor Vladimirescu, Alexandru Ioan Cuza, Cantacuzino unde facem în acelaşi timp şi reabilitarea reţelelor de apă şi reabilitarea canalizărilor acolo unde sunt conductele deteriorate. În Jiblea Veche am făcut reabilitarea pe câteva străzi cum ar fi Dobrogeanu Gherea şi avem autorizaţie de construcţie pentru reabilitarea altor străzi, şi anume 24 Ianuarie şi Nicolae Bălcescu în zonele unde conducta este veche sau deteriorată. Deci, în aceste 24 de luni, respectiv până în mai 2014, nici o casă nu va rămâne neracordată la sistemul de canalizare şi reţea de apă. Și încă un lucru important, este posibil să rămână nişte case, pentru că sunt oamenii plecaţi şi nu au solicitat să se racordeze la apă. Însă, de îndată ce vin la mine şi doresc acest lucru dispun imediat la ADI si APAVIL să facă trimitere să se poată rezolva problema. Asta înseamnă că de la reţeaua de apă a operatorului până la limita de proprietate o realizăm noi. Însă de la limita de proprietate încolo, după ce se pune ceasul este treaba beneficiarului de apă”.

Staţia de epurare va fi realizată până în luna decembrie

• Lucrările de la staţia de epurare când încep?
Ilie Amuzan: “Există o licitaţie. Pentru lucrările de la staţia de epurare nu vă pot spune o dată. Ar putea începe în luna iulie, însă mă tem să nu apară contestaţii. Dar staţia de epurare trebuie să fie realizată până în noiembrie-decembrie anul acesta, să funcţioneze în perioada de iarnă. Și va fi realizată. Împreună cu directorul general de la APAVIL. Cea mai grea perioadă este cea de iarnă. Aşa cum a fost Centrul Expoziţional probat într-o iarnă, şi au văzut că sunt deficienţe ale constructorului, obligatoriu a trebuit să vină să le repare. La fel şi în acest caz. Mai ales staţiile de epurare dacă vrei să vezi neapărat cât de fiabilă este, dacă vrei sa vezi cât de bun este furnizorul de echipament, cât de bun este constructorul trebuie neapărat să treacă proba pe timp de iarnă. Și asta o ştiu, pentru că trebuie sa vă spun am fost unul dintre cei mai buni constructori ai acestei ţări la vremea respectivă. Am avut profesori buni şi am făcut lucrări atât de mari şi importante pe râurile interioare ale ţării, încât nu poate să mă mai mintă cineva. Eu o las mai moale câteodată că nu trebuie să intru în polemică cu unul sau cu altul. Aş dori să vă mai spun ceva. În luna mai a fost licitaţie pentru Mirajul Oltului. Au fost 10 ofertanţi, constructori din Râmnicu Vâlcea, din ţară, dar şi din străinătate. Există un calendar al analizei fiecărei oferte, care e eligibilă care nu, apoi se trece la analiza câştigătorului ofertei. Lucrarea Mirajul Oltului este una muncită de 3 ani şi jumătate şi la această lucrare nu pot să spun că nu am avut o relaţie bună cu Direcţia de Integrare Europeană şi cu preşedintele Câlea, căruia trebuie să-i mulţumesc, însă aşa cum o serie de investiţii au trecut prin mintea mea şi acest proiect, Mirajul Oltului la fel, care mai are acum un pas până a începe. Îi mulţumesc pe această cale doamnei Carmen Alexandrescu, întregii echipe şi domnului preşedinte Câlea, mulţumesc şi constructorilor care au venit, mai ales cei din Râmnicu Vâlcea, care au depus oferte pentru ca acest obiectiv de 8,7 milioane de euro să fie gata în 18 luni. Atât de multe au fost solicitările pentru precizări la proiectul acesta, încât proiectul de pe 23 aprilie a avut parte de două decalaje ca proiectantul să dea precizări la ceea ce vrea să obţină ofertantul pentru a face o ofertă. Nimeni nu cred că mai are curajul să depună contestaţie pentru că ar pierde acea garanţie. Deci eu consider că în luna iunie va fi semnat contractul de execuţie”.

Leave a Response