Primăria va monta sisteme de iluminat la principalele monumente din municipiu

luni, 25 iunie 2012

• Din dispoziţia noului edil, Emilian Frâncu,

Primăria va monta sisteme de iluminat la principalele monumente din municipiu

Imediat după încheierea şedinţei de validare a noului Consiliu Local Municipal şi de învestire a primarului Emilian Frâncu, edilul-şef a dat prima sa dispoziţie: refacerea şi repunerea în funcţiune a sistemului de iluminat al unui important simbol al municipiului Râmnicu Vâlcea: Monumentul Independenţei. Ca urmare a intervenţiei echipelor de la Direcţia Administrării Domeniului Public şi de la SC Pieţe Prest SA, dispoziţia a fost pusă în aplicare joi la prânz, iar întreaga zonă din jurul monumentului ridicat în 1915 şi dedicat eroilor vâlceni căzuţi în Războiul de Independenţă a fost reabilitată prin cosirea ierbii, tunderea gardului viu şi toaletarea copacilor. În perioada imediat următoare, primarul Emilian Frâncu intenţionează să monteze sisteme de iluminat la principalele monumente de for public din municipiu, astfel încât ele să fie puse în valoare şi pe timpul nopţii.

Emilian Frâncu a inspectat punctele de prim-ajutor

În cele trei zile de la punerea lor în funcţiune, la punctele de prim-ajutor împotriva efectelor caniculei amplasate în pieţele Centrală, Nord şi Ostroveni s-au prezentat peste 200 de râmniceni afectaţi de temperaturile ridicate. Cele mai multe solicitări s-au referit la hidratarea cu apa pusă la dispoziţie sau la reglarea temperaturii corporale în incinta răcoroasă acestor puncte, dar au existat şi numeroase situaţii în care s-au făcut analize primare ale stării de sănătate (evidenţiere puls, tensiune, stare generală etc.) făcute de cadrele medicale din reţeaua cabinetelor şcolare care au fost implicate în această acţiune. Primarul Emilian Frâncu a inspectat joi aceste puncte de prim-ajutor, asigurându-se că ele funcţionează fără probleme şi că sunt de real ajutor cetăţenilor afectaţi de canicula din această perioadă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe