Navarra, a opta stranieră de la Oltchim!

joi, 17 mai 2012

Handbal feminin
Navarra, a opta stranieră de la Oltchim!
Portarul lui Itxako Estella a semnat pentru un sezon cu formaţia campioană a României

Pe cinci straniere a contat campioana României la handbal feminin în sezonul competiţional 2011-2012: Ekaterina Vetkova, Yeliz Ozel, Marija Jovanovic, Iulia Managarova şi Sanela Knezovic. În plus, în echipa tehnică a fost şi preparatorul fizic, francezul Frank Kuhn. Dintre handbaliste, se pare că numai turcoaica Ozel nu va mai face parte din lotul chimist, rezilierea contractului său fiind deja anunţată. Colecţia de străine a fost completată de oficialii vâlceni de încă patru jucătoare. După ce, rand pe rand au semnat cu Oltchim Amandin Leynaurd şi Allison Pineau, ambele de la Metz şi Alexandrina Barbosa de la Itxako Estella, cu gruparea roş-albastră a semnat şi iberica Silvia Navarra, şi ea tot de la campioana Spaniei. 

Ne-a făcut zile negre acum un an

Pe numele său complet Silvia Navarra Gimenez, viitoarea handbalistă a Oltchimului s-a născut la 20 februarie 1979, la Valencia, are 1.70 metri şi a debutat la formaţia locală Mar el Osito. Cunoscută publicului roman din jocurile Oltchimului în ultimele două ediţii ale Ligii Campionilor împotriva celor de la Itxako, Silvia nu mai are nevoie de nicio prezentare deoarece prestaţiile sale în poarta ibericelor au convins staff-ul vâlcean că este nevoie de ea în acest sezon să apere poarta vâlcencelor. Nu numai jocurile din Liga Campionilor au convins dar şi cele de la Campionatul Mondial 2011 din Brazilia unde Silvia NAVARRA a apărat poarta naţionalei Spaniei - medaliată cu bronz la acea editie a CM - procentajul său fiind foarte bun, de primele trei locuri. Transferul Alexandrinei BARBOSA la Oltchim a contat enorm în decizia Silviei de a veni în România, în condiţiile în care şi alte cluburi europene au curtat-o insistent. Acum un sezon, Navarra a fost una dintre handbalistele acre au contribuit decisiv la eliminarea Oltchimului încă din grupele principale ale Ligii Campionilor, după ce Itxako a câştigat ambele meciuri contra formaţiei antrenate atunci de daneza Anja Andersen.

ÔÇ£Vreau Liga Campionilor”

În prima sa declaraţie ca handbalistă a Oltchimului, Silvia a transmis câteva mesaje suportrilor vâlceni: “Dorinţa clubului vâlcean de a mă transfera la Oltchim Rm. Vâlcea m-a surprins doar pe jumătate deoarece nu a făcut altceva decât să îmi reconfirme faptul că sunt pregătită să joc la un nivel înalt. Este ceea ce îmi doresc în acest moment. Au fost şi alte cluburi care mi-au solicitat serviciile dar cred că prietenia mea cu Sandy Barbosa a contat enorm ca eu să decid în favoarea chimistelor. Am decis să jucăm în Champions League, să facem totul ca împreună cu restul fetelor să câştigăm preţiosul trofeu câştigat anul acesta de Buducnost dar cred că va veni rândul nostru în cel mai scurt timp. Îmi amintesc de Oltchim ca fiind o echipă cu un public minunat, atmosfera din sala “Traian” este greu de egalat în altă parte a Europei şi cred că până acum acei suporteri au ajutat enorm echipa şi fetele susţinându-le în efortul lor de a juca. Cred şi mi-aş dori să fie alături şi de mine începând cu luna iulie. Cu ajutorul lor acomodarea mea în Vâlcea va fi una foarte rapidă. Părăsesc pentru un timp un oraş mare şi frumos ca Valencia, cu multe oportunităţi, dar cred că şi România îmi va oferi posibilitatea de a descoperi lucruri interesante. Câteva dintre ele ar putea fi minele de sare. Am auzit că sunt interesante şi nu o să pierd ocazia, dacă timpul îmi va permite, să le vizitez.”

Fotbal, Liga a II-a
Derbi oltenesc la Slatina

Sâmbătă, CS Municipal va evolua în deplasare contra uneia dintre formaţiile puternice ale campionatului Ligii a II-a, Alro Slatina. Gazdele au cochetat o perioadă cu ideea de a ataca promovarea în primul eşalon darn u s-au apropiat ameninţător de primele două clasate, Politehnica Timişoara şi Gloria Bistriţa dar au un lot care poate pune probleme oricărui adversar. Meciul nu va avea o miză precisă pentru că şi municipalii au reuşit să îşi asigure, din punct de vedere mathematic, rămânerea în Liga a II-a. În meciul din tur, disputat în Zăvoi, CS Municipal şi Alro Slatina au terminat la egalitate, scor 1-1.

Programul etapei:
FC Bihor ÔÇô Gloria Bistriţa
Alro Slatina ÔÇô CS Municipal
FC Olt ÔÇô Arieşul Turda
Poli Timişoara ÔÇô Juventus Bucureşti
Unirea Alba Iulia ÔÇô FC Argeş
Gaz Metan SEverin ÔÇô Mureşul Deva
UTA ÔÇô Chindia
FC Maramureş ÔÇô Luceafărul Oradea

Fotbal, Liga a III-a
Rezultate excelente pentru echipele vâlcene

Rezultate:

Etapa intermediară a Ligii a III-a a fost una cu mare noroc pentru cele două formaţii vâlcene din Seria a IV-a. Damila Măciuca a obţinut un nou succes, 1-0 în deplasarea de la Târgu Jiu, cu Pandurii şi se poate gândi deja la viitorul campionat când va evolua un eşalon mai sus, alături de CS Municipal. Singurul gol al întâlnirii a fost înscris de Jianu, cu zece minute înainte de final. Și FC Oltchim a obţinut un succes mare, 2-1 pe terenul lui Gorim Albota şi a luat o opţiune importantă la rămânerea în Liga a III-a. Chimiştii au condus cu 2-0, după golurile lui marinescu şi Dănuleţ, gazdele reducând din diferenţă cu 17 minute înainte de final.

Rezultate:

Gaz Metan II Mediaş - Metaloglobus Bucureşti 0-1ÔÇ¿Jiul Rovinari - Minerul Motru 0-0ÔÇ¿Prometeu Craiova - Atletic Bradu 3-0ÔÇ¿Girom Albota - Oltchim Râmnicu Vâlcea 1-2ÔÇ¿Ghecon Lăpuşata - Minerul Mătăsari 2-4ÔÇ¿FCM Târgovişte - FC Cisnădie 3-1ÔÇ¿CS Vişina Nouă - FC Caracal 0-1ÔÇ¿Pandurii II Târgu Jiu - Damila Măciuca 0-1ÔÇ¿

Fotbal Judeţean
Posada Perişani şi Flacăra Horezu joacă finala Cupei României

Plosada Perişani, lidera la zi a Ligii a IV-a şi ocupanta locului al treilea, Flacăra Horezu, îşi vor disputa finala ediţiei din acest sezon a fazei judeţene a Cupei României. Horezenii au avut o misiune uşoară cu Voinţa Orleşti şi au câştigat cu 7-1 după ce câştigaseră clar şi în tur: 4-1. Meciul de la Perişani dintre Posada şi CSM Drăgăşlani a fost echilibrat şi s-a terminat la egalitate 2-2. Formaţia din munţi a reuşit să se califice graţie victoriei din tur: 2-1. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe