|miercuri, februarie 24, 2021
  • Follow Us!

Incendiul de la Spitalul Râmnicu Vâlcea, provocat de o pacientă care a dat foc unui cearceaf 

Incendiul de la Spitalul Râmnicu Vâlcea, provocat de o pacientă care a dat foc unui cearceaf

Un incendiu a izbucnit, marţi, la Secţia Psihiatrie a Spitalului Municipal Râmnicu Vâlcea, iar pacienţii internaţi au fost evacuaţi, fără a exista victime.

Incendiul de la Secţia Psihiatrie a Spitalului Municipal Râmnicu Vâlcea a fost provocat de o pacientă care a dat foc unui cearceaf, flăcările cuprinzând apoi o uşă.

Potrivit purtătorului de cuvant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, Octavian State, pagubele au fost evaluate la suma de 1.000 de lei.

El a precizat că în urma incendiului au fost evacuaţi 20 de pacienţi.
“Incendiul a fost iniţiat de o femeie cu afecţiuni psihice, internată în secţie, care a dat foc unui cerceaf aflat în apropierea unei uşi”, a spus reprezentantul ISU.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, focul a fost stins la scurt timp de la sosirea pompierilor, care au împiedicat extinderea incendiului.

Leave a Response