|marți, octombrie 19, 2021
  • Follow Us!

De ce nu trebuie locuitorii din Ostroveni să-l voteze pe Emilian Frâncu 

Scrisoare de la un alegător: Ipocrizia unui senator sau

De ce nu trebuie locuitorii din Ostroveni să-l voteze pe Emilian Frâncu

Stimată redacţie,

Locuiesc de peste 20 de ani în cartierul Ostroveni. Sunt un cititor constant al presei locale şi urmăresc emisiunile televiziunilor locale. Știu aşadar cine sunt candidaţii la Primăria Râmnicu Vâlcea. Inclusiv cei de care nu au auzit mai mult de rudele lor şi colegii de şcoală. Știu bine cine este senatorul Frâncu. Dar credeţi-mă pe cuvânt că nu l-am văzut în cartierul Ostroveni până la această campanie. Pun pariu că nu ştie nici acum câte grădiniţe, şcoli, blocuri, străzi sau parcări sunt în acest cartier. Nu a venit nici când a candidat domnul Pistol să îl ajute, nu a venit când a candidat domnul Zamfirescu cu care era aliat în CDR, nu a venit când a candidat domnia sa pentru postul de deputat acum 8 ani deşi avea nevoie de voturile celor din Ostroveni. Vine acum şi împarte pliante şi promisiuni pentru că vrea voturile celui mai mare cartier din oraş. Vine să îşi facă lansare cu Crin Antonescu şi Pepe în faţa Casei Tineretului.

Probabil a apelat la domnul Cîlea să îl ajute şi la domnul Grigorescu dar pe domnul Cîlea l-a înjurat şi denigrat în zeci de campanii electorale iar de domnul profesor Grigorescu liberalii şi-au bătut joc de nenumărate ori. Nu sunt pesedist dar am colegi de muncă acolo. Nu îl vor vota. Nu sunt peremist dar am vecini peremişti nu îl vor vota pe Frâncu, în cartier mai sunt şi câţiva bătrâni ţărănişti. Nu îl vor vota pentru că ei ştiu istorie şi un ţărănist nu poate vota un liberal. Dar ştiţi cevaÔǪ.Culmea este că sunt şi câţiva tineri liberali pe care îi cunosc. Nici ei nu îl vor vota pe Frâncu! Domnul senator poate fi ipocrit, e dreptul domniei sale, dar cetăţeanul din Ostroveni nu mai poate fi prostit. Nu suntem masă de manevră. Vă rugăm să îi spuneţi acest lucru domnului senator. Banii de pe concertul de lansare a candidaturii sale putea mai bine să îi păstreze pentru toamnă. Să îşi cumpere cu ei un loc de candidat la parlament. Poate minciunile şi ipocrizia mai merg în unele sate din judeţ. Mult succes în demersurile dumneavoastră de a prezenta candidaţii. Ei promit iar noi vom vota!

(Marian Popa ÔÇô Ostroveni, Râmnicu Vâlcea)

Leave a Response