Curtea de Apel Bucureşti amână în mod inexplicabil judecarea infractorului economic Nicolae Minea

luni, 28 mai 2012

• Pentru a zecea oară!

Curtea de Apel Bucureşti amână în mod inexplicabil judecarea infractorului economic Nicolae Minea

• reamintim faptul că Tribunalul Bucureşti a menţinut hotărârea Judecătoriei Suceava, prin care Minea a fost condamnat la 8 ani de închisoare pentru evaziune fiscală şi alte infracţiuni economice.
Judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti se arată foarte “înţelegători" şi indulgenţi cu Minea şi camarila de infractori care-l înconjoară. Vineri, 25 mai, a fost consemnată cea de-a zecea amânare (!!!) în acest proces foarte mediatizat. Îi întrebăm şi noi pe onorabilii magistraţi bucureşteni: de ce înghit pe nemestecate toate motivaţiile iluzorii şi mincinoae invocate de Minea şi compania pentru a tergiversa pronunţarea într-o cauză atât de evidentă? De ce, domnilor judecători, care este interesul?

Ce spune sentinţa penală

În urmă cu mai puţin de trei ani, Nicolae Minea şi asociatul său “de afaceri" Marin Petru Coveianu au primit pedepse grele cu închisoarea pentru săvârşirea infracţiunii de stabilire cu intenţie a unei valori diminuate faţă de valoarea comercială reală a bunurilor aparţinând statului. Astfel, prin Sentinţa penală nr. 540 din 28 octombrie 2008 pronunţată de Judecătoria Suceava, Nicolae Minea a fost condamnat la o pedeapsă de 8 ani de închisoare, iar Marin Petru Coveianu a fost trimis să execute o pedeapsă de 6 ani de detenţie. Numai că cei doi au reuşit să scape de închisoare pentru că au formulat recurs la aceste sentinţe.

Iată însă ce au descoperit procurorii şi magistraţii de la Suceava care au judecat acest caz.... Astfel, s-a constatat că Nicolae Minea a înstrăinat, în calitate de acţionar majoritar şi de preşedinte al CA al SC Alutus SA Râmnicu Vâlcea, cu intenţie şi în baza unei rezoluţii infracţionale unice, la o valoare vădit diminuată faţă de valoarea lor contabilă reactualizată şi faţă de valoarea lor comercială reală, trei terenuri din 12 aparţinând domeniului public al statului de interes local şi aflate în folosinţa societăţii (cele aferente Complexului Hotel Alutus, Complexului Motel Capela şi Complexului Comanca Olăneşti), precum şi că l-a determinat, calitate de acţionar majoritar pe Petru Coveianu, preşedinte al Consiliului de Administraţie, să le înstrăineze pe toate celelalte 8 terenuri din 12, în scopul obţinerii de foloase injuste atât pentru sine cât şi pentru celelalte societăţi comerciale. 

În schimb, Marin Petru Coveianu a acceptat rezoluţia infracţională luată de Nicolae Minea şi a dispus înstrăinarea cu intenţie, în mod repetat, la o valoare vădit diminuată faţă de valoarea lor contabilă reactualizată şi faţă de valoarea lor comercială reală, a celorlalte 8 terenuri aparţinând domeniului public al statului de interes local şi aflate în folosinţa SC Alutus SA, în scopul obţinerii de foloase injuste pentru sine cât şi pentru firmele conduse şi coordonate de Nicolae Minea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe