Sparle si soparle

duminică, 1 aprilie 2012

Sparle si soparle

 

• Zilele trecute, s-au anunţat cei doi finalişti ai competiţiei pentru atribuirea serviciilor de întreţinere a drumurilor naţionale din Vâlcea în următorii doi ani. Mai bine spus, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a prezentat firmele care au depus oferte în cadrul licitaţiei pentru „Lucrări si servicii întreţinere curentă iarnă-vară a drumurilor naţionale pentru perioada 2012-2014 - Direcţia Regională Craiova".

La Secţia Drumuri Naţionale Râmnicu Vâlcea (condusă de Eugen Mănescu) „caşcavalul" de circa 12 milioane de euro va fi luat de una dintre următoarele firme sau asocieri: SC Diferit SRL sau Asocierea SC Alpha Design Build Group SRL - SC Argecom SA - SC Simarc SA - SC Valah Construct Grup SRL. Despre Argecom putem spune că este condusă de controversatul om de afaceri Gigi Axinte din Piteşti, iar Simarc SRL este tot din Argeş (asociat fiind Gelu Mujea) şi are datorii considerabile către bugetul de stat.

• Poze şi martori demonstrează unde şi-au petrecut noaptea de 27-28 ianuarie 2008 doi primari şi un vechi activist politic (fost PSD, actual PDL) din Vâlcea. Le reamintim că înainte de orgie au fost la ziua unui deputat PSD.

• Traseismul politic este în floare la Râmnicu Vâlcea! Afaceristul Mihai Persu a sărit recent în barca PDL după ce ani de zile i-a „bălăcărit" pe portocalii din postura de membru PSD şi după aceea PC.

• Incendiul de la Casa Tineretului demonstrează din nou lipsa de iniţiativă şi preocupare a preşedintelui marionetă al Fundaţiei Judeţene pentru Tineret Vâlcea, Ovidiu Udrescu. De peste cinci ani de când a preluat abuziv şi ilegal frâiele FJT Vâlcea, Ovidiu Udrescu nu a investit nici un leu pentru reabilitarea clădirii şi înlocuirea instalaţiilor electrice şi sanitare (vechi de 35 de ani), cu toate că a încasat chirii grase şi alte şpăgi. Urmarea tragică se ştie: incendiul de sâmbătă seara a avut drept cauză un scurt-circuit la un cablu de alimentare cu energie electrică din cauza izolaţiei necorespunzătoare. Parchetul şi Poliţia ar trebui să se seizeze din oficiu pentru neglijenţă în serviciu şi să demareze cercetarea penală împotriva lui Ovidiu Udrescu.

• Bătălie acerbă în PNL pentru postul de vicepreşedinte al CJ Vâlcea. Vreo 5-6 personaje grele din cadrul partidului se luptă să prindă nominalizarea, însă deputatul Buican a „antamat" acest post pentru profesoara Mihaela Andreianu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe