|duminică, noiembrie 28, 2021
  • Follow Us!

Râmnicu Vâlcea, oraşul în care bărbaţii se simt cel mai bine 

Râmnicu Vâlcea, oraşul în care bărbaţii se simt cel mai bine

• aici se află cele mai multe femei singure din România

Conform unei cercetări realizate de O.B.R. Bergenbier cu ajutorul Daedalus Millward Brown şi iVox.ro, oraşele favorabile stilului de viaţă bărbătesc sunt Bucureşti, Cluj Napoca şi Râmnicu Vâlcea.
O cercetare realizată la cererea Organizaţiei Bărbaţilor din România- Bergenbier a relevat că Bucureşti, Cluj Napoca şi Râmnicu Vâlcea sunt oraşele unde bărbaţii beneficiază de cele mai favorabile condiţii de viaţă…

Cercetarea, realizată pe un număr de 11 oraşe din România (Bucureşti, Cluj Napoca, Constanţa, Timişoara, Iaşi, Piteşti, Ploieşti, Sibiu, Braşov, Galaţi şi Râmnicu Vâlcea) a luat în calcul mai multe criterii, considerate esenţiale unui stil de viaţă bărbătesc: numărul de locuri amenajate pentru pescuit, numărul de spaţii verzi disponibile bărbaţilor, numărul de baze sportive accesibile acestora, dar si numărul de femei singure dintr-un oraş…

Astfel, în topul oraşelor cu cele mai multe locuri amenajate pentru pescuit se află Bucureştiul (cu peste 102 zone disponibile în zona Bucureşti-Ilfov), urmat fiind de Cluj Napoca (48) şi de Iaşi (43). Din punct de vedere al spaţiului verde disponibil acestora, Cluj Napoca se află pe primul loc (cu 127 mp disponibili unui bărbat), Galaţiul şi Bucureştiul ocupând următoarele poziţii, cu 124 mp şi, respectiv, 99 mp de spaţiu verde disponibili pentru fiecare bărbat.
În topul oraşelor cu cele mai multe baze sportive accesibile bărbaţilor se află Cluj Napoca, urmat fiind de Braşov (locul II) şi de Timişoara şi Constanţa (locul III). Conform datelor, bărbaţii din Ploieşti şi din Bucureşti beneficiază de cele mai puţine oportunităţi de a face mişcare.

Cele mai multe femei singure se află, conform cercetării Daedalus Millward Brown, în Râmnicu Vâlcea (46%), în timp ce pe următoarele locuri se află Iaşi ( 45%) şi Sibiu (44%). În paralel, cercetarea natională cu privire la percepţia bărbatilor despre oraşele cu cele mai frumoase femei a clasat Bucureştiul (17.51%) pe primul loc, urmat de Iaşi (13.47%) şi Cluj Napoca (9.19%). Oraşele cu cele mai frumoase femei au fost identificate prin intermediul unui chestionar online, realizat de iVox.ro, la care au raspuns 1262 de bărbaţi cu vârsta peste 18 ani.

Leave a Response