|joi, decembrie 9, 2021
  • Follow Us!

Primarul Daniel Muşat: “Găsesc timp şi câte o vorbă bună pentru fiecare om 

• În comuna Milcoiu

Primarul Daniel Muşat: “Găsesc timp şi câte o vorbă bună pentru fiecare om”

De aproape patru ani, comuna Milcoiu este administrată exemplar de primarul Daniel Muşat. De aceea merită un nou mandat! Nu o spunem noi, ci oamenii din comună, care ne-au contactat şi ne-au spus, la unison, lucruri frumoase despre edilul în funcţie. Este un bun gospodar, datorită lui oamenii dispun de condiţii foarte bune de trai pentru că în fiecare “ei sunt eu”, precizează primarul Muşat. Oamenii pe care poţi conta sunt puţini, dar localnicii ştiu când vin la primarul lor că problemele acestora în mare parte se rezolvă. “Unii dintre contracandidaţii mei vor face probabil tot ce le stă în putere să mă discrediteze. Însă trebuie ţinut cont indiferent de acuzele şi atacurile ce mi se pregătesc că eu sunt curat ca lacrima. Nu am săvârşit nici o ilegalitate şi întotdeauna am respectat legile. Mai tebuie subliniat că în cazul în care aş fi făcut vreo ilegalitate, aveam probleme cu justiţia ceea ce nu s-a întâmplat niciodată. În concluzie, putem deduce că toate zvonurile şi vorbele răutăcioase la adresa mea sunt doar minciuni goale lansate de nişte oameni răi care, de fapt, sunt şi contracandidaţii mei. 

Acei oameni care mă bârfesc nu pot înţelege că în localitatea Milcoiu sunt foarte mulţi oameni buni, cumsecade care dispreţuiesc scandalurile, batjocurile şi violenţa de orice fel. Acei oameni răi nu pot înţelege că oamenii de aici sunt deosebiţi şi nu pot fi ca ei. Acţiunile violente îndreptate asupra mea încearcă să îngrădească gândirea oamenilor din comună. Încearcă să le împietrească inimile. Eu totuşi cred că binele va triumfa, voi răspunde cu sinceritate la orice întrebare şi chiar atac şi nu voi înceta să răsplătesc răul cu bine şi binele cu şi mai mult bine. Există o dorinţă fără precedent de abandon. Oamenii îşi abandonează speranţele, ţara, alţii cred că se pot salva abandonând credinţa, copii, bătrânii şi învăţământul. În acest abandon generalizat eu am încercat în fiecare zi şi am şi reuşit de multe ori să realizez pentru oamenii din Milcoiu şi nu numai o stabilitate politică, organizatorică şi investiţională constantă. Am fost mereu alături de problemele oamenilor care sunt din ce în ce mai complexe în actualul context economic. Am arătat că solidaritatea, responsabilitatea şi egalitatea de şanse nu sunt utopii, ci sunt elemente morale care ne modelează viaţa de zi cu zi. Astfel am gândit şi am făcut, am respectat pe toată lumea. 

Am proiecte importante pentru satele Milcoiu, Căzăneşti, Ciuteşti, Izbăşeşti, Șuricaru şi Tepşenari. Nu voi expune decât o mică parte dintre ele deoarece vor mai fi şi alte ocazii unde le vom discuta. Avem în derulare renovarea şcoalii cu clasele I-IV şi grădiniţa din satul Tepşenari. De curând a avut loc licitaţia pentru extinderea reţelei de apă în satul Tepşenari şi satul Căzăneşti deal. Am ajuns la faza de licitaţie pentru atribuirea lucrărilor de asfaltare la DC 27, drum ce străbate satele Milcoiu şi Izbăşeşti. Suntem aproape de finalizare la lucrările destinate dispensarului comunal care va fi de fapt un centru de permanenţă cu program prelungit pe care am reuşit să îl amenajăm conform normelor UE. Vom construi o troiţă la izvorul de la intersecţia cu primăria. Acum avem în derulare lucări specifice de cuăţenie, dorim ca până la marea sărbătoare a Sf. Paşti pe lângă pregătirile pe care le facem fiecare în casele noastre să avem o localitate frumoasă cu pomii văruiţi, şanţurile curăţite, bordurile vopsite etc. În septembrie avem planificată începerea lucrărilor la execuţia reţelei de canalizare în Milcoiu şi Tepşenari. Tot din toamnă începem asfaltările pentru 8 km de drumuri comunale şi vom începe de asemenea lucrările de alimentare cu apă a fiecărei gospodării din satul Șuricaru”, a conchis primarul Daniel Muşat.

(Laurenţiu Ilie)

Leave a Response