Fiul criminal şi-a omorât tatăl cu zeci de lovituri de cuţit

miercuri, 7 martie 2012

Fiul criminal şi-a omorât tatăl cu zeci de lovituri de cuţit

La data de 06 martie a.c., ora 17.20, Poliţia municipiului Rm. Vâlcea a fost sesizată prin SNUAU 112 cu privire la faptul că Constantin A., de 57 ani, din localitatea Arad, se afla decedat într-o locuinţă din municipiul Rm. Vâlcea.
La faţa locului s-a deplasat echipa operativă şi procurorul criminalist care au constatat că aspectele sesizate se confirmă, stabilind că victima, care prezenta pe corp mai multe plăgi tăiate, a decedat ca urmare a sângerării abundente.
În urma verificărilor efectuate a fost identificat principalul suspect, respectiv Mihai A., de 32 ani, fiul victimei, care a fost audiat şi ulterior reţinut pe bază de ordonanţă pentru o perioadă de 24 ore pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat.
În urma unei expertize psihiatrice, suspectul va fi prezentat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.
În cauză, cercetările vor fi continuate de către procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea.

Minoră identificată cu operativitate de poliţişti

La data de 06 martie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului Urmăriri, împreună cu cei de la Poliţia oraşului Călimăneşti, în urma cercetărilor efectuate, l-au identificat pe minorul Marian S., de 16 ani, din oraşul Călimăneşti.
Poliţiştii au stabilit că minorul a părăsit Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Bistriţa din localitatea Costeşti din data de 27.02.2012, în urma unor discuţii contradictorii pe care le-a avut cu colegii săi mai mari.
Minorul a fost încredinţat mamei sale, iar pe timpul plecării nu a fost victima niciunei infracţiuni.

 

Mandat de arestare dus la îndeplinire

La data de 06 martie a.c., poliţiştii de la Biroul Urmăriri au reuşit identificarea şi reţinerea lui Daniel G., condamnat la 4 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.
În sarcina acestuia, magistraţii Judecătoriei Râmnicu Vâlcea au reţinut faptul că, în noaptea de 14/15.07.2011, acesta a sustras din localitatea Ocnele Mari un autoturism marca Dacia, autovehicul care ulterior a fost recuperat.
Condamnatul a fost arestat şi ulterior încarcerat în Penitenciarul Colibaşi în vederea executării pedepsei.

Un bărbat care se sustrăgea cercetărilor penale a fost reţinut de poliţişti

La data de 06 martie a.c., poliţiştii din cadrul Biroul Investigaţii Criminale l-au identificat în oraşul Băbeni pe Rafael D., de 20 ani, din municipiul Rm. Vâlcea, faţă de care s-a emis un mandat de aducere în vederea audierii într-un dosarul penal.
Suspectul identificat a fost condus la sediul Poliţiei Municipiului Rm. Vâlcea, iar în urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că este principalul suspect al mai multor furturi din societăţi comerciale, cauzând un prejudiciu total de aproximativ 14.800 lei.
În baza probatoriului administrat în cauză, s-a dispus reţinerea acestuia pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, urmând ca în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Judecătoriei Râmnicu Vâlcea cu propunere de arestare preventivă.

O minoră de 15 ani este dată dispărută

• Dacă aveţi informaţii care pot duce la identificarea acesteia nu ezitaţi să apelaţi 112 sau să anunţaţi cea mai apropiată unitate de poliţie!

La data de 06 martie a.c., Anamaria P., în vârstă de 15 ani, din comuna vâlceană Milcoiu a părăsit, în mod voluntar, domiciliul fără a i se cunoaşte destinaţia.
Cu ocazia verificărilor efectuate, s-a stabilit că minora, în ziua de 06 martie a.c., în jurul orei 11.30, a plecat de la şcoală într-o direcţie necunoscută şi nu a revenit la domiciliu.
De asemenea, s-a constatat că minora obişnuia să absenteze de la cursurile şcolare, iar în continuare se întreprind activităţi de identificare şi de reintegrare a acesteia în familie.

Semnalmente: 1,50 - 1,59 m înălţime, 60-69 kg, ten măsliniu, ochi căprui, păr şaten.
Obiecte de îmbrăcăminte: geacă din fâş de culoare vişinie.

Cetăţenii care pot furniza orice informaţii în legătură cu această tânără sunt rugaţi să contacteze cea mai apropiată unitate de Poliţie sau să apeleze numărul de telefon 112! Nu uitaţi că orice informaţie poate readuce o persoană dispărută în sânul familiei.

 

Ordonanţă de reţinere pentru principalul suspect în mai multe fapte de înşelăciune şi furt

Luni, 5 martie, în urma activităţilor specifice desfăşurate de către ofiţerii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor, cu sprijinul de specialitate al Direcţiei de Operaţiuni Speciale şi Serviciului de Intervenţie Rapidă Vâlcea, împreună cu lucrători din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale - Compartimentul Furturi Auto au reuşit identificarea principalului suspect, care a săvârşit mai multe fapte de înşelăciune şi furt. Este vorba de Costin I., de 42 ani, din municipiul Rm. Vâlcea, în sarcina căruia s-au reţinut patru acte materiale de înşelăciune, constând în aceea că în perioada august 2010 - octombrie 2011, acesta a preluat prin închiriere, fără forme legale, locuinţe pe raza municipiului Rm. Vâlcea, pe care le-a oferit spre închiriere, prin anunţuri postate pe internet, în care se prezenta ca şi proprietar al imobilului, modalitate prin care a încasat în avans de la patru părţi vătămate suma de aproximativ 4000 lei. Totodată s-au mai reţinut în sarcina acestuia alte 5 fapte de înşelăciune constând în aceea că a închiriat autoturisme de la societăţi de specialitate pe care le-a înstrăinat ulterior, pentru piese de schimb, prezentându-se drept proprietar al acestora. 

Astfel, în luna februarie 2011, Costin I. a închiriat de la o societate comercială din Bucureşti, un autoturism marca Skoda pe care l-a oferit spre vânzare pe internet. Observând că nu restituie autoturismul, reprezentanţii societăţii comerciale au activat sistemul de localizare GPS şi au identificat autovehiculul parcat în municipiul Rm. Vâlcea, care avea montate numere de înmatriculare de Spania, anvelopele schimbate, iar din interior lipseau mai multe bunuri. De asemenea, Costin I. a sustras din locuinţa lui Olimpie G. în luna august 2010, o centrală de apartament marca Ariston şi patru calorifere, locuinţă pe care o închiriase de la acesta. Prin întreaga activitate infracţională ce a fost desfăşurată de Costin I. s-a cauzat un prejudiciu de aproximativ 150.000 lei. Cercetările au fost îngreunate în prezenta cauză ca urmare a faptului că bărbatul s-a sustras în nenumărate rânduri de la urmărirea penală. În urma audierii sale din data de 05.03.2012, faţă de Costin I. a fost dispusă măsura preventivă de reţinere pentru o perioadă de 24 ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi acesta să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea cu propunere de arestare preventivă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe