Un TIR din Polonia a căzut pe calea ferată şi a oprit traficul feroviar pe Valea Oltului

miercuri, 8 februarie 2012

• În zona comunei Câineni,

Un TIR din Polonia a căzut pe calea ferată şi a oprit traficul feroviar pe Valea Oltului

Miercuri, 8 februarie a.c., ora 10.15, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la producere unui accident rutier pe DN 7, în localitatea Câineni. Poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie TF Călimăneşti ajunşi la faţa locului au constatat faptul că, la km 347+900 m, între staţiile CF Câineni şi Râul Vadului, un autotren marca Renault se află în gabaritul căii ferate, iar semiremorca acestuia pe terasament, prezentând avarii corespunzătoare unei coliziuni. Celălalt autovehicul implicat în eveniment a părăsit locul accidentului îndreptându-se în direcţia Sibiu. În urma verificărilor şi a activităţilor specifice efectuate, poliţiştii Serviciului Rutier Vâlcea, cu sprijinul celor din cadrul Serviciului Rutier Sibiu, au reuşit identificarea în trafic, în localitatea Veştem, judeţul Sibiu, a celuilalt autotren, care a fost implicat în accidentul rutier. 

Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit că Asenov P., de 44 de ani , cetăţean bulgar cu rezidenţă în Turcia, care conducea autotrenul marca Volvo, în direcţia Râmnicu Vâlcea - Sibiu, într-o curbă la dreapta a efectuat o manevră interzisă de depăşire a autotrenului marca Renault, care era condus regulamentar de WLADZSLAW F., cetăţean polonez, în aceeaşi direcţie de mers. În urma manevrei de depăşire, la revenirea pe bandă, autotractotul Volvo a acroşat cu partea dreapta spate autotrenul Renault, proiectându-l în afara părţii carosabile, pe acostamentul căii ferate, blocând astfel traficul feroviar. În urma impactului a rezultat doar avarierea celor două autovehicule, calea ferată nefiind afectată. Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ la cetăţeanul polonez, iar la cel bulgar de 0,26 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe toată durata efectuării activităţilor necesare de repunere a autotrenului Renault pe carosabil , traficul feroviar a fost oprit, iar pe DN7 s-a circulat alternativ. În continuare se efectuează cercetări pentru stabilirea circumstanţelor producerii accidentului şi a implicării conducătorilor auto în evenimentul rutier.

 

 

Poliţiştii au identificat o persoană care încerca să sustragă alimente dintr-o firmă

Luni, 6 februarie a.c., în jurul orei 16.35, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Râmnicu Vâlcea au fost sesizaţi cu privire la faptul că în sediul unei societăţi comerciale, ce are ca obiect de activitate comercializarea produselor alimentare, a fost identificată o persoană necunoscută care a sustras mai multe produse alimentare. Poliţiştii aflaţi în serviciu s-au deplasat la faţa locului şi au depistat-o, în interiorul magazinului, pe Clavoda M., de 21 ani, din comuna Mihăeşti, care a sustras produse, a căror valoare a fost stabilită la 316 lei. După efectuarea unui control corporal efectuat tinerei, bunurile au fost recuperate şi predate reprezentanţilor societăţii comerciale. Cladova M. este cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat şi riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 15 ani . 

În vederea prevenirii comiterii unor astfel de fapte, poliţiştii vâlceni vă recomandă: acordaţi atenţie persoanelor care trec pragul magazinului dvs., acestea nu doresc întotdeauna să cumpere sau să ceară relaţii despre un produs; dacă spaţiul magazinului prezintă zone moarte din punct de vedere al vizibilităţii celui ce vinde la raion, fiţi sigur că în acele zone vor acţiona hoţii, indicat ar fi ca în magazin să se afle întotdeauna doi angajaţi ca supravegherea să se realizeze în mod optim; sfătuiţi-vă angajaţii să nu ţină banii proveniţi din încasări în vitrină sau sub raftul pe care se vând produse. Hoţii profită de neatenţia vânzătorului, se apleacă peste vitrina sau raft şi fură.

 

Raportarea abuzurilor pe internet

Săptămâna aceasta Biroul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vâlcea va continua sesiunea de informare hotline în şcoli. În cadrul activităţilor de informare desfăşurate de poliţişti, elevii primesc informaţii referitoare la: conţinuturile ilegale ce pot fi găsite pe Internet; pornografie infantilă; pornografia adultă accesibilă minorilor (site-uri neparolate pe care le pot accesa copiii); instigarea la discriminare, respectiv a încuraja pe cineva să facă diferenţe între oameni ţinând cont de vârsta, orientare sexuală, etnie, religie sau naţionalitate; transmiterea de comunicări electronice nesolicitate; materiale care implică nuditate (fotografii cu persoane dezbrăcate); materiale cu scene de violenţă (ex. atacuri, violuri, rănire de fiinţe umane sau animale, tortură, omoruri etc); materiale care utilizează un limbaj vulgar (profanări, vulgarităţi, obscenităţi); materiale potenţial periculoase (descrierea şi utilizarea ţigărilor, alcoolului, drogurilor, armelor, jocuri de noroc); materiale cu alte conţinuturi care pot reprezenta un exemplu rău pentru copii (care învaţă sau încurajează copiii să aibă acţiuni periculoase sau să imite un comportament periculos) - spre exemplu bătăile dintre elevi în şcoală postate pe internet; materiale al căror conţinut poate induce sentimente de frică, intimidare, oroare sau teroare psihologică.

De ce să raporteze? Pentru că: în acest fel pot proteja drepturile fundamentale ale copilului care au întotdeauna prioritate absolută; chiar dacă libertatea de exprimare este un drept primar care trebuie respectat, acesta nu poate justifica încălcarea drepturilor şi libertăţilor copiilor; cu fiecare zi ce trece şi imaginile rămân postate pe internet creşte riscul creării de noi agresori; numai cazurile raportate ajung să fie investigate, copiii să fie identificaţi şi scoşi din mediul abuziv iar agresorii pedepsiţi; este bine să ne protejăm personal deoarece deţinerea de pornografie infantilă este o infracţiune în România. Unde pot raporta: la Hotline-ul Safernet.ro al Centrului Român pentru Copii Dispăruţi şi Exploataţi Sexual - FOCUS. Cum: site: www.safernet.ro, e-mail: [email protected] ; telefon: 021/3103116, call-center: zilele lucrătoare, 8.00-22.00; în afara zilelor lucrătoare: mesaj sau site/e-mail; scrisoare la adresa: Str. Biserica Amzei nr.29, etaj 3, Bucureşti; fax la: 021/3127116.

Prin intermediul acestei sesiunii de informare poliţiştii doresc ca tot mai mulţi minori să-şi dezvolte capacitatea de a cunoaşte şi identifica conţinuturile ilegale şi abuzuri întâlnite pe internet, în vederea reducerii existenţei şi circulaţiei acestora în spaţiul virtual, dar şi conştientizarea de către aceştia asupra riscului de a deveni victime.

 

Moarte suspectă în comuna Perişani

În data de 05 februarie a.c., poliţiştii Secţiei nr. 6 Poliţie Rurală Racoviţa au fost sesizaţi prin sistemul de urgenta 112 cu privire la faptul că un bărbat din comuna Perişani a fost găsit decedat în curtea locuinţei sale. Cu ocazia cercetării la faţa locului ,poliţiştii au reuşit identificarea cadavrului, acesta aparţinând lui Ion P., de 54 de ani, din comuna Perişani. La examinarea exterioară a cadavrului, nu au fost identificate urme vizibile de violenţă sau de altă natură şi a fost luată măsura transportării cadavrului la morga Spitalului Brezoi, pentru efectuarea necropsiei. În urma verificările efectuate poliţiştii au stabilit că Ion P. este cunoscut ca suferind de epilepsie şi consumator de băutori alcoolice. Din primele concluzii ale medicilor legişti a rezultat faptul că principala cauză a morţii este insuficienţă cardio-respiratorie, acută, iar cauza intermediară este refrigerarea. În cauză se vor efectua cercetări urmând a se da soluţie procedurală prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Brezoi.

 

 

Doi tineri din Orleşti sunt cercetaţi pentru furt calificat

La data de 03 februarie, ora 17.36 , poliţiştii Secţiei nr. 4 Poliţie Rurală Prundeni, au fost sesizaţi telefonic prin SNUAU 112 de către Mircea M., din municipiul Drăgăşani, cu privire la faptul că, în perioada 01-03 februarie a.c., persoane necunoscute i-au sustras mai multe piese de la un tractor, marca U 445, şenilar. În baza sesizării, poliţiştii deplasaţi la faţa locului au stabilit că cele sesizate se confirmă şi că tractorul era depozitat într-o magazie metalică acoperită cu scândură de lemn şi tablă, într-o terasă cu plantaţie de viţă de vie, din comuna Orleşti, într-o zonă nelocuită. Poliţişti au constatat că s-a pătruns în magazie prin spargerea şi deschiderea uşilor, fiind sustrase mai multe piese, prejudiciul cauzat fiind de aproximativ 2.000 lei. În urma investigaţiilor şi cercetărilor efectuate, poliţiştii au identificat autorii, este vorba de: Iulian J., de 33 ani şi Ciprian D., de 28 ani, ambii din comuna Orleşti. Toate bunurile au fost recuperate de către poliţişti, urmând a fi predate părţii vătămate. Anterior comiterii faptei Mircea M. a fost instruit cu privire la asigurarea pazei bunurilor ce le deţine în locul respectiv. Cercetările sunt continuate de poliţiştii Secţiei nr. 4 Poliţie Rurală Prundeni în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a celor doi tineri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe