|vineri, noiembrie 15, 2019
  • Follow Us!

Deputatul Samoil Vîlcu a fost în vizită pe şantierul şcolii generale din Ocnele Mari 

• Însoţit de primarul Petre Iordache,

Deputatul Samoil Vîlcu a fost în vizită pe şantierul şcolii generale din Ocnele Mari

Aflat în vacanţă parlamentară, deputatul PDL Samoil Vîlcu şi-a alocat majoritatea timpului întâlnirilor cu cetăţenii Colegiului nr. 2 Râmnicu Vâlcea, dorind să discute mai în detaliu toate problemele pe care aceştia le au. De asemenea, parlamentarul democrat-liberal vrea să ştie exact lista de priorităţi a localităţilor componente a Colegiului nr. 2 pentru a găsi posibilităţile de sprijinire a administraţiilor locale respective.

La sfârşitul săptămânii trecute, la Ocnele Mari, deputatul Samoil Vîlcu a fost însoţit de primarul Petre Iordache pe şantierul şcolii, unde se lucrează intens la modernizarea şi reabilitarea acesteia.

„Dacă la începutul anului şcolar în localitatea Ocnele Mari toată lumea era sceptică în privinţa începerii lucrărilor de modernizare a şcolii cu clasele I-VIII, investiţia a avansat semnificativ, constructorul lucrând într-un ritm alert. Asta înseamnă că lucrările vor fi finalizate în termenul din contract, iar copiii şi părinţii din localitate vor avea o şcoală nouă, demnă de Uniunea Europeană şi de condiţiile care trebuie asigurate pentru un proces de învăţământ normal. Mă bucur că lucrările sunt în grafic, implicarea administraţiei locale, a primarului Petre Iordache se simte. Îmi doresc ca viitorul început de an şcolar să găsească copiii în clase moderne şi cu toate condiţiile necesare”, a declarat deputatul PDL Samoil Vîlcu.

La Ocnele Mari, parlamentarul democrat-liberal a discutat cu medicii, dar şi cu pacienţii. Împreună cu primarul Petre Iordache va căuta soluţii de asigurare a fondurilor pentru reabilitarea exterioară a clădirii, interiorul oferind condiţii bune de desfăşurare a activităţii medicale.

„Il felicit pe primarul Petre Iordache, dar şi pe medicii de la Ocnele Mari pentru efortul de a oferi oamenilor servicii medicale de calitate. Aceştia nu mai sunt nevoiţi să meargă până la Râmnicu Vâlcea pentru un consult sau pentru a-şi face analize. Un laborator bine pus la punct, cu aparatură nouă, în care se pot face 14 analize a fost amenajat în Dispensarul Uman. Am promis şi voi face toate eforturile necesare pentru a aduce un ecograf la Ocnele Mari. Încă un lucru bun pus în practică de primarul Petre Iordache a fost amenajarea a două cabinete medicale la extremităţile localităţii, unul în Slătioare şi altul în Lunca”, a conchis deputatul Samoil Vîlcu la finalul vizitei de lucru întreprinsă la Ocnele Mari.

Leave a Response