Primarul Sergiu Bogdan va reabilita din temelii Căminul cultural din satul Malaia

miercuri, 14 decembrie 2011

• Investiţie de 2,36 milioane de lei

Primarul Sergiu Bogdan va reabilita din temelii Căminul cultural din satul Malaia

La propunerea primarului Sergiu Bogdan, consilierii locali din comuna Malaia au apobat lunile trecute studiul de fezabilitate al proiectului de investiţii „Reabilitare, consolidare, modernizare şi dotare Cămin cultural satul Malaia, comuna Malaia", precum şi a altor măsuri necesare implementării acestuia. Proiectul a fost depus pentru finanţare la Compania Naţională de Investiţii, din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, iar valoarea totală a investiţiei se va ridica la suma de circa 2,36 milioane de lei, cu o durată de execuţie de 12 luni. Trebuie să mai spunem că investiţia „Reabilitare, consolidare, modernizare şi dotare Cămin cultural satul Malaia" face parte din strategia de dezvoltare locală. De asemenea, consilierii locali din Malaia au mai aprobat următoarele: planul de activitate pe următorii trei ani de la darea în funcţiune a Căminului Cultural sat Malaia; menţinerea destinaţiei clădirii timp de minimum 15 ani; cofinanţarea investiţiei cu 30% din valoarea totală a proiectului; angajamentul de a suporta cheltuielile de mentenanţă şi gestionare a investiţiei pe o perioadă de cel puţin cinci ani de la data la care investiţia a fost dată în exploatare.

În decursul acestui an, primarul Sergiu Bogdan a depus proiectele pentru introducerea reţelelor de apă şi canalizare în comuna Malaia, primind deja avizul de principiu pentru satul Sălişte. Alesul PSD susţine însă că are nevoie de aceste utilităţi şi în satele Ciunget şi Malaia. „Încercăm ca, în perioada următoare, să mai găsim o sursă de apă, pentru ca, pe viitor, locuitorii să nu mai aibă probleme din acest punct de vedere. Pentru reţeaua de apă de la Ciunget, am primit deja 200 de milioane de lei vechi, însă ne-ar fi necesară o sumă de patru ori mai mare. Fondurile ar trebui să ne fie alocate pe Legea 577, dar banii vin foarte greu", a precizat Sergiu Bogdan. În ceea ce priveşte infrastructura rutieră, comuna Malaia aşteaptă un răspuns pozitiv pentru asfaltarea a 3,2 kilometri în satul Rudăreasa. Pe de altă parte, alesul PSD ne-a mai informat că, recent, s-au finalizat lucrările de construire a unui grup sanitar modern la Şcoala Generală din Sălişte, obiectiv pentru care s-au investit 500 de milioane lei vechi.
(P.C.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe