Sensuri unice pentru circulaţia autovehiculelor în zona Blocului 6

miercuri, 12 octombrie 2011

Sensuri unice pentru circulaţia autovehiculelor în zona Blocului 6

Mai multe dispoziţii au fost date de viceprimarul Eusebiu Veţeleanu ca urmare a audienţelor de miercuri dimineaţa. Astfel, s-a dispus studierea grupului de alei din zona blocului 6 din cartierul Traian în vederea stabilirii unor sensuri unice pentru circulaţia vehiculelor, fapt care ar duce la eliminarea aglomeraţiilor frecvente în zonă, precum şi la un mai mare grad de siguranţă al locatarilor de aici. Pe de altă parte, unui proprietar al unei case de pe un drum privat adiacent străzii Priba i s-a subliniat că municipalitatea nu poate interveni pentru amenajarea acestei artere de circulaţie datorită regimului de proprietate şi că orice amenajare se poate face numai după ce acest segment de drum va fi cedat şi acceptat în domeniul public al municipiului prin hotărâre a consiliuluilocal. Nu în ultimul rând, doi locuitori de pe strada Bicaz au fost informaţi că reabilitarea acestei artere de cirulaţie a fost dată în proiectare, iar asfaltarea ei este programată în prima jumătate a anului 2012, până atunci Direcţia Administrării Domeniului Public urmând să facă reparaţii punctuale pentru a o menţine circulabilă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe