Senatorul Emilian Frâncu semnalează un posibil abuz al Gărzii de Mediu Vâlcea

duminică, 16 octombrie 2011

• În urma amendării unei bătrâne din Călimăneşti cu 10.000 lei,

Senatorul Emilian Frâncu semnalează un posibil abuz al Gărzii de Mediu Vâlcea

Recent, senatorul Emilian Frâncu, preşedintele PNL Râmnicu Vâlcea, a formulat o interpelare adresată ministrului Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely, şi în care se semnalează despre un posibil abuz al Gărzii de Mediu Vâlcea. „Mi-a fost adus la cunoştinţă, printr-un memoriu semnat de doamna Ghiţă Floarea, domiciliată în Călimăneşti, str. 24 ianuarie nr. 98, un presupus abuz al Gărzii de Mediu Vâlcea. În fapt, în data de 22 ianuarie 2009, doamna Ghiţă Floarea în vârstă de 83 de ani a fost amendată cu suma de 10.000 lei pentru că nu a permis să treacă pe proprietatea sa scurgerea apelor pluviale ale vecinilor. Deoarece de mai mulţi ani, din cauza unor lucrări efectuate de Primăria Călimăneşti, şanţurile de pe partea stângă şi dreaptă a străzii pe care domiciliază petenta sunt obturate, Primăria a săpat un canal pe mijlocul străzii astfel încât apa deversată, plină de reziduuri de la casele vecinilor, să treacă prin curtea casei petentei.

Deşi comisarii Gărzii de Mediu Vâlcea au trasat sarcini Primăriei Călimăneşti să rezolve problema canalizării din zonă, au amendat, totuşi, o persoană fizică în vârstă de 83 de ani! Mai mult, procesul verbal de constatare nu a fost semnat de petentă, ci a fost lăsat la Primăria Călimăneşti timp de 4 luni, care l-a trimis mai departe Direcţiei de Taxe şi Impozite locale! Având în vedere cele semnalate, vă rog, domnule ministru, să îmi comunicaţi cum a fost posibil ca o persoană în vârstă de 83 de ani să fie amendată (cu amendă maximă!) pentru ceva de care nu se făcea vinovată şi dacă mai există posibilitatea ca această nedreptate să fie reparată", se menţionează în interpelarea parlamentarului vâlcean.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe