Noul pod de peste râul Olăneşti mai scoate din buzunarele Primăriei suma de 53.000 euro

duminică, 16 octombrie 2011

• În vederea devierii unor conducte de gaze,

Noul pod de peste râul Olăneşti mai scoate din buzunarele Primăriei suma de 53.000 euro

După cum am mai consemnat, de câteva săptămâni, constructorul noului pod peste râul Olăneşti, în prelungirea străzii Carol I din Râmnicu Vâlcea - firma Concefa Sibiu - a abandonat inexplicabil lucrările. Iată că acum am aflat şi „motivul" oficial: societatea condusă de Horaţiu Cercel mai vroia de la Primăria Râmnicului o a doua suplimentare de fonduri, de astă dată în vederea devierii unor conducte de gaze.

Zis şi făcut! Primarul Romeo Rădulescu s-a pliat imediat pe dorinţa celor de la Concefa şi săptămâna trecută a aprobat alocarea din bugetul local a sumei de circa 2,3 miliarde de lei vechi (53.000 de euro) pentru lucrări suplimentare în cadrul proiectului ,,Pod peste râul Olăneşti în prelungire străzii Carol I inclusiv legăturile cu Calea lui Traian şi strada Morilor". Bineînţeles că procedra de achiziţie a lucrărilor a fost fără licitaţie, prin încredinţare directă firmei Concefa. Iată însă care este „motivarea tehnică" a dirigintelui de şantier: „În conformitate cu avizul tehnic emis de către SC Distrigaz Reţele SA, în care se prevede deviere reţea gaze naturale medie presiune, deviere conductă redusă presiune şi înlocuirea ei şi a 12 branşamente, conform dispoziţiei de şantier nr. 7 s-a încheiat actul adiţional nr. 2 la contractul nr. 3815/7 februraie 2011, atribuit în baza unei licitaţii deschise, nr. anunţ 110597/1 noiembrie 2010 la care s-a publicat anunţul de atribuire nr. 102302/16 februarie 2011". Iată că se împlinesc aproape zece luni de la demararea construcţiei, iar lucrările bat în continuare pasul pe loc oprindu-se doar la faza de execuţie a pilelor podului.

În luna iulie a acestui an, constructorul s-a mai confruntat cu o problemă: infiltraţiile de apă din râul Olăneşti. Atunci primarul Romeo Rădulescu a alocat din buzunarele bugetului local o altă sumă de 83.000 de euro în vederea executării unor lucrări suplimentare în cadrul aceluiaşi proiect. Bineînţeles că lucrarea a fost atribuită direct constructorului, firma Concefa Sibiu, însă se pune întrebarea: cine va fi scos vinovat pentru că nu s-a estimat de la început corect valoarea lucrării? În anunţul de atribuire cu numărul 111340/13 iulie 2011 se menţiona, printre altele, că banii suplimentari sunt daţi pentru „îmbunătăţirea tehnologiei de execuţie la fundaţia pilelor şi pentru reducerea infiltraţiilor de apă, conform dispoziţiei de şantier nr. 1. S-a încheiat actul adiţional nr. 1 la contractul nr. 3815/7 februarie 2011, atribuit în baza unei licitaţii deschise, număr anunţ 110597/1 noiembrie 2010 la care s-a publicat anunţul de atribuire nr. 102302/16 februarie 2011". Este evident că cei de la Concefa au dat peste aceiaşi problemă peste care au dat şi muncitorii de la firma Conexvil, atunci când au săpat în 2006 la fundaţia clădirii River Plaza Mall: infiltraţiile de apă de la râul Olăneşti care au „înmuiat" terenul din zonă. Deci problema era cunoscută inginerii de la Primăria Râmnicului, însă aceştia au preferat să tacă şi să nu spună nimic celor de la Concefa atunci când aceştia au realizat studiile geo-tehnice (dacă le-au realizat!) în albia râului Olăneşti în vederea construirii pilelor de susţinere ale podului.

(Petre Coman)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe