Mircea Geoană i-a promis deputatului Vlădoiu o ambulanţă modernă pentru Bărbăteşti

duminică, 9 octombrie 2011

Mircea Geoană i-a promis deputatului Vlădoiu o ambulanţă modernă pentru Bărbăteşti

După cum probabil se ştie, sesiunea din 2011 a Adunării Parlamentare NATO se desfăşoară în România, la finele acestei săptămâni. Evenimentul va avea loc la Palatul Parlamentului (Casa Poporului), a doua clădire administrativă ca mărime din lume, după Pentagon, motiv pentru care, în această săptămână, deputaţii şi senatorii şi-au încheiat activitatea mai devreme.

Aurel Vlădoiu, deputatul colegiului uninominal Horezu, a dorit şi de această dată să-şi folosească cele câteva zile de „vacanţă" în interesul comunităţilor pe care le reprezintă, drept pentru care, întors de la Bucureşti, miercuri, a luat la pas câteva dintre localităţile pe care le reprezintă în Parlament. În prima parte a zilei, social-democratul a dorit să stea de vorbă cu oamenii din Băbeni şi a făcut o scurtă vizită la grădiniţa din centrul oraşului. Această unitate nu primise aviz de funcţionare, din cauza problemelor clădirii, însă reprezentantul PSD a găsit o soluţie pentru modernizarea acesteia şi montarea unei noi tâmplării, din PVC. „În septembrie, am venit la Băbeni pentru a participa la deschiderea noului an şcolar. Atunci am aflat că grădiniţa e închisă. Prima oară, nu mi-a venit să cred. M-am documentat, am întrebat la DSP, la Inspectoratul Şcolar, am întrebat ce soluţii ar fi pentru rezolvarea acestei situaţii, după care am căutat sprijin. În câteva zile, am găsit un agent economic care, din fericire, a înţeles că e vorba despre o situaţie deosebită şi ne-a dat tâmplăria PVC cu geam termopan, reducându-ne valoarea facturii cu aproape 50 la sută. Din 130-140 de milioane lei vechi, cât ar fi costat totul, am plătit doar 70: eu 20 şi Consiliul Local Băbeni 50. Sigur, acestea sunt detalii mai puţin importante.

Singurul lucru cu adevărat important este că grădiniţa a fost redeschisă, că cei mici pot veni din nou aici să înveţe lucruri interesante, să socializeze. E important, la fel, că părinţii lor au în grija cui să-i lase cât timp sunt plecaţi la muncă", a precizat Aurel Vlădoiu. Educatoarele şi conducerea grădiniţei i-au mulţumit parlamentarului pentru sprijin şi s-au arătat foarte mulţumite de calitatea îmbunătăţirilor aduse datorită eforturilor acestuia. „De ani de zile, băteau vântul, curentul, ploaia în săli, cu toate că geamurile vechi, care aveau tâmplărie din lemn, erau bătute în cuie, adică nu se puteau deschide în nici un fel. Domnul deputat a făcut un gest frumos, apreciat atât de noi, cât şi de părinţii copiilor. Dânsul ne-a ajutat şi cu vopseaua lavabilă, pe care am folosit-o pentru a recondiţiona interioarele. O problemă gravă mai era cu tavanul. Cădea pe noi... Era groaznic! În final, s-a rezolvat şi această problemă. Ne-a ajutat un domn, Costică Ştefănescu, care are o firmă la Râmnicu Vâlcea şi are o situaţie materială mai bună", a spus una dintre educatoare.

Spre seară, social-democratul s-a întâlnit cu Ionel Dragu, primarul comunei Măldăreşti, care tocmai termina de asflatat drumul spre culele Greceanu şi Duca. Apoi, parlamentarul PSD s-a întors la Frânceşti, dorind să se roage pentru cei pe care îi reprezintă la icoana Maicii Domnului, de la Mănăstirea Dintr-un Lemn. Înainte de a pleca, deputatul Aurel Vlădoiu a avut un dialog telefonic cu Mircea Geoană, preşedintele Senatului, care l-a asigurat că nu a uitat de sprijinul financiar promis pentru noua biserică. Nu în ultimul rând, fostul lider PSD i-a transmis colegului său de partid că îi va trimite pentru comunitatea din Bărbăteşti o ambulanţă dotată cu toate cele necesare, mai ales că, în localitatea condusă de primarul Constantin Banacu, pe care recent a vizitat-o şi i-a plăcut primirea de care a avut parte, recent, s-a construit o unitate medicală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe