Mandatul lui Nicolae Vălimăreanu a fost reînnoit, iar Octavian Perpelea zis “Banană

miercuri, 5 octombrie 2011

• La Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Vâlcea, Cîlea şi Buican se fac de râsul unui judeţ întreg:

Mandatul lui Nicolae Vălimăreanu a fost reînnoit, iar Octavian Perpelea zis „Banană" a fost ales în CA

Săptămâna trecută, Consiliul Judeţean Vâlcea a aprobat propunerea de reînnoire pe o perioadă de patru ani a mandatelor membrilor Consiliului de Administraţie al Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri (RAJDP) Vâlcea. Astfel, Nicolae Vălimăreanu, director general al RAJDP, a întrunit 28 de voturi, Valerian Popescu, reprezentantul Ministerului Finanţelor Publice, a adunat 27 de voturi, iar Valeriu Amza, consilier local PSD, a întrunit 26 de voturi. De asemenea, consilierii judeţeni au mai aprobat modificarea articolului 2 din Hotărârea Consiliului Judeţean Vâlcea nr. 101 din 28 iulie 2011, în sensul înlocuirii lui Adam Jinaru cu Octavian Perpelea, fiul fostului prefect de Vâlcea, care nu s-a remarcat până acum decât ca fiind un asiduu petrecăreţ prin cluburile de noapte ale oraşului Râmnicu Vâlcea.

În urmă cu patru ani, Consiliul de Administraţie al Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri Vâlcea a fost numit prin Hotărârea Consiliului Judeţean Vâlcea nr. 71/2007, în următoarea componenţă: Nicolae Vălimăreanu - director general RAJDP Vâlcea; Valerian Popescu - şef serviciu Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea; Radu Vrăjitoru - economist; Ioan Filip - inginer; Emilia Motrescu - economist. Potrivit art. 2 din acea hotărâre, Nicolae Vălimăreanu a fost numit în calitate de preşedinte al Consiliului de administraţie al Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri Vâlcea.

Ulterior, prin Hotărârea Consiliului Judeţean Vâlcea nr. 35/2008, s-a aprobat încetarea calităţii de membru a lui Radu Vrăjitoru şi numirea lui Valeriu Amza ca membru în Consiliul de administraţie al RAJDP Vâlcea. Celorlalţi doi membri ai consiliului de administraţie, respectiv Ioan Filip şi Emilia Motrescu, le-a încetat această calitate, prin Hotărârea Consiliului Judeţean Vâlcea nr. 101/2011 aprobându-se numirea altor doi membri. Potrivit prevederilor din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, durata mandatului membrilor consiliului de administraţie nu poate depăşi patru ani. Mandatul membrilor consiliului de administraţie poate fi reînnoit.

(P.C.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe