Deputatul Dan Mazilu a adus fonduri pentru 7 localităţi din Colegiul Bălceşti

duminică, 23 octombrie 2011

Deputatul Dan Mazilu a adus fonduri pentru 7 localităţi din Colegiul Bălceşti

La ultima şedinţă de Guvern, parlamentarul UNPR, Constantin Mazilu a reuşit să-i convingă pe membrii Cabinetului Boc să valideze propunerile sale, astfel că nu mai puţin de 8 miliarde de lei din totalul de 16,5 miliarde de lei vechi au fost alocaţi localităţilor din Colegiul Bălceşti. Astfel, cei mai mulţi bani au revenit comunei Popeşti, 3 miliarde de lei vechi, aceeaşi sumă fiind împărţită comunelor Lădeşti, 1,8 miliarde de lei vechi şi Fârtăţeşti 1,2 miliarde de lei vechi. De asemenea încă 4 localităţi au primit câte 500 milioane de lei vechi, acestea fiind oraşele Bălceşti şi Berbeşti, precum şi comunele Lăpuşata şi Roeşti. Încă o dată, deputatul vâlcean dovedeşte că este alături de oamenii care l-au votat şi l-au susţinut pentru a ajunge în Parlamentul României.

UNPR pune bazele unei platforme civice de centru-stânga

Preşedintele executiv al UNPR, Gabriel Oprea, a anunţat că progresiştii încep demersurile pentru constituirea unei platforme civice de centru-stânga din care să facă parte organizaţii ale societăţii civile, structuri sindicale şi patronale şi, eventual, formaţiuni politice. Acum fix o săptămână circulau zvonuri false potrivit cărora UNPR ar urma să se „topească" în viitoarea Mişcare Populară.
„Vreau să vă anunţ că avem în vedere construirea unei platforme civice din care să facă parte organizaţii ale societăţii civile, asociaţii ale pensionarilor, structuri sindicale şi patronale şi, eventual, chiar formaţiuni politice. Vrem să le dăm celor care se regăsesc în valorile stângii responsabile ocazia de a-şi face auzită vocea, de a participa la formularea proiectelor legislative şi de a propune soluţii la problemele României. Vă pot spune că discuţiile au început deja şi sperăm ca în viitorul apropiat să se contureze o formă clară a aceastei platforme şi să se concretizeze din punct de vedere organizaţional", a declarat preşedintele executiv al UNPR, Gabriel Oprea. La rândul său, Marian Sârbu, preşedintele UNPR, este convins că viitoarea construcţie gândită de Uniune le va suscita interesul sindicatelor, patronatelor şi organizaţiilor de pensionari. „Cu acest prilej, vreau să invit toate organizaţiile de acest tip interesate în constituirea unei astfel de coaliţii de centru-stânga la un dialog foarte pertinent, foarte aplicat pe această temă", a apreciat Sârbu, subliniind că prin această platformă se va „prezerva statul social". Liderul UNPR a mai arătat că Uniunea îşi va respecta identitatea politică şi va merge la viitoarele alegeri pe propriile picioare. „Tocmai pentru că ne respectăm valorile şi identitatea, UNPR va merge în viitoarele alegeri pe propriile picioare şi sunt convins că va obţine un scor foarte bun, minim 10% din voturi", a punctat acesta.

UNPR vrea republică semi-prezidenţială pe model francez

Liderul UNPR, Marian Sârbu, pledează ca România să devină republică semi-prezidenţială pe model francez. „Cred că avem nevoie de o republică semi-prezidenţială după modelul francez, în care totuşi Parlamentul să aibă posibilitatea introducerii moţiunii de cenzură constructive. Adică, dacă o majoritate constituită în Parlament este capabilă să propună o listă şi un prim-ministru pe care să-l susţină, acest lucru ar trebui să fie permis de Constituţie", explică Sârbu.
Liderul progresiştilor susţine ideea ca modificările care vor fi aduse Constituţiei trebuie să reglementeze foarte clar legăturile între Palatul Cotroceni şi Palatul Victoria. „Va trebui să ne spunem punctele de vedere în legătură cu Constituţia, cu modificările la Constituţie propuse de preşedintele României. Va trebui să ne referim la acest lucru poate şi din simplul motiv pentru care în România de astăzi ora exactă în politică, aşa după cum ştiţi, se dă de la Cotroceni. Am trăit împreună cu colegii mei perioade în care au existat lupte pentru modul în care se dădea ora exactă în politica românească, de la Cotroceni sau de la Palatul Victoria. În timpul Guvernului Năstase, domnul Năstase încerca să dea tot timpul ceasul înainte, din când în când domnul Iliescu venea şi dădea ceasul înapoi la poziţia iniţială. Întotdeauna între Cotroceni şi Victoria a existat o problemă de fus orar, acum nu mai există. Va trebui ca inclusiv prin Constituţie România să reglementeze foarte bine acest lucru", şi-a justificat punctul de vedere preşedintele UNPR.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe