Ceremonial militar-religios de Ziua Armatei Române la Râmnicu Vâlcea

miercuri, 26 octombrie 2011

Ceremonial militar-religios de Ziua Armatei Române la Râmnicu Vâlcea

Marţi, 25 octombrie 2011, de Ziua Armatei Române, la monumentul eroilor din centrul oraşului Râmnicu Vâlcea a avut loc ceremonialul militar-religios cu depunere de coroane de flori, în memoria ostaşilor români care s-au jertfit de-a lungul anilor pentru ţară, neam şi credinţa ortodoxă.

Festivităţile au debutat la orele 10.00 prin intonarea Imnului de Stat al României şi oficierea unei slujbe religioase, săvârşită de un sobor de preoţi şi diaconi. La ceremonialul militar-religios desfăşurat în cinstea Zilei Armatei, au participat, alături de militarii râmniceni, preoţi, reprezentanţi ai administraţiei publice locale și centrale, reprezentanți ai principalelor instituţii publice şi veterani de război. După alocuţiuni și depunerea coroanelor de flori manifestările s-au încheiat cu defilarea Gărzii de Onoare şi prezentarea onorului.

În urmă cu 66 de ani, la 25 octombrie 1944, ostaşii români ai Armatelor a I-a şi a IV-a au eliberat oraşele Carei şi Satu-Mare. Astfel erau înlăturate, consecinţele odiosului Dictat de la Viena, prin care partea de nord-vest a Ardealului, leagăn al românismului, fusese smulsă din trupul ţării.
Aproximativ 58.000 de ostaşi români, morţi, răniţi sau dispăruţi au plătit atunci tributul de sânge al eliberării teritoriului românesc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe