|marți, septembrie 29, 2020
  • Follow Us!

BCR şi BT ar putea primi acţiuni la Oltchim în contul unor datorii de 110 milioane euro 

BCR şi BT ar putea primi acţiuni la Oltchim în contul unor datorii de 110 milioane euro

Banca Comercială Română (BCR) şi Banca Transilvania (BT) ar putea accepta conversia în acţiuni a datoriilor pe care Oltchim Râmnicu-Vâlcea (OLT) le are faţă de cele două instituţii de credit, a anunţat marţi Ministerul Economiei.
Cele două bănci au creditat Oltchim cu peste 110 mil. euro în ultimii ani, potrivit rapoartelor companiei.
Preşedintele BCR Dominic Bruynseels şi preşedintele Băncii Transilvania Horia Ciorcilă au avut marţi o întâlnire cu ministrul economiei Ion Ariton în care au abordat problema datoriilor Oltchim.

“BCR şi Banca Transilvania s-au declarat interesate în realizarea conversiei datoriilor pe care Oltchim le are la cele două bănci în acţiuni la această societate. În paralel, se aşteaptă decizia Comisiei Europene referitoare la procesul de conversie. (…) Atât BCR, cât şi Banca Transilvania şi-au arătat deschiderea pentru a susţine compania, inclusiv prin acordarea de noi credite, până la finalizarea privatizării”, precizează Ministerul Economiei, acţionarul majoritar al combinatului chimic.
Ministerul Economiei nu precizează nivelul datoriilor Oltchim către cele două banci.

Potrivit raportului anual, Oltchim avea la finele lui 2010 datorii pe termen scurt de 72,5 mil. euro la BCR şi două luni de finanţare de 100 mil. lei şi 12,25 mil. dolari la Banca Transilvania, aceştia fiind de departe cei mai mari creditori ai combinatului. Oltchim are şi un credit pe termen lung de 8,5 mil. euro de la Banca Transilvania, rambursabil în şapte ani.
Oltchim are datorii şi către fostul acţionar majoritar, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), în valoare de 134 milioane de euro. Conducerea combiantului a propus conversia acestei datorii în acţiuni. Operaţiunea este în analiza Comisiei Europene. Guvernul s-a angajat, în negocierile cu FMI, să privatizeze combinatul chimic până la sfârşitul anului. Conducerea Oltchim a comunicat în octombrie 2010 că BCR a decis să devină acţionar al combinatului, prin conversia în acţiuni a unei părţi dintr-un împrumut de 72,4 milioane de euro acordat de bancă în noiembrie 2009, dar a revenit asupra declaraţiilor, precizând că instituţia bancară nu a luat încă o astfel de decizie.

La acea dată, preşedintele BCR Dominic Bruynseels a afirmat că banca şi-a dat “acordul de principiu” pentru a deveni acţionar la Oltchim, dar decizia finală este supusă mai multor condiţii.
La finalul anului 2010, Oltchim avea datorii de 2,29 mld. lei (aproximativ 545 mil. euro). Combinatul a acumulat în intervalul 2007-2010 pierderi cumulate de peste 745 mil. lei. Titlurile Oltchim se tranzacţionează marţi la Bursa de Valori Bucureşti la preţul de 1,064 lei, în urcare cu 14,9%. Combinatul are o capitalizare de 365,1 mil. lei (84,5 mil. euro).
Ministerul Economiei deţine 55% din acţiunile Oltchim, iar principalii acţionari minoritari sunt grupul german PCC şi fondul de investiţii britanic Carlson Ventures, care au împreună 32%. (www.zf.ro)

Leave a Response