Rata şomajului în Vâlcea s-a diminuat semnificativ până la 4,51%

miercuri, 7 septembrie 2011

• Dumitru Nicu Cornoiu, directorul executiv al AJOFM Vâlcea, aduce veşti bune:

Rata şomajului în Vâlcea s-a diminuat semnificativ până la 4,51%

Dacă la sfârşitul lunii august 2010 rata şomajului în judeţul Vâlcea era de 9,6%, la 31 august 2011 aceasta s-a diminuat semnificativ până la 4,51%. Faţă de luna iulie anul în curs, rata şomajului a crescut uşor cu 0,21 puncte procentuale, respectiv de la 4,3% la 4,51%. La 31 august 2011 în judeţul Vâlcea erau înregistraţi 8.150 de şomeri, din care şomeri indemnizaţi 3.143, cu 361 de şomeri (indemnizaţi şi neindemnizaţi) în plus faţă de luna anterioară. Din totalul şomerilor, 3.841 sunt femei (47%).

„Una dintre cauzele principale care au condus la cresterea usoara a ratei somajului este inregistrarea absolventilor de invatamint promotia 2011 ca si solicitanti de loc de munca, astfel ca 1310 absolventi au crescut numarul somerilor neindemnizati. Mentionam ca o parte dintre acestia nu vor beneficia de indemnizatie de somaj, intrucit vor urma forme superioare de învăţământ (scoala profesionala, liceu, postliceala, facultate, studii de masterat).

De asemenea precizam ca in prezent AJOFM Valcea face inscrieri la 10 cursuri de formare profesionala care vor incepe in perioada imediat urmatoare, respectiv: bucătar, frizer-coafor, cosmetician, operator calculator, contabilitate, tehnician maseur, cofetar-patiser, lucrător în comerţ, ospătar, mecanic auto. Menţionăm că şomerii indemnizaţi sau neindemnizaţi înregistraţi în baza de date a AJOFM Vâlcea beneficiază gratuit, o singura dată, de un curs de formare profesională organizat prin intermediul instituţiei noastre", apreciază Dumitru Nicu Cornoiu, directorul executiv al AJOFM Vâlcea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe