Modificările şi completările aduse de Guvern Codului Fiscal ajută mediul de afaceri

duminică, 4 septembrie 2011

• Deputatul Samoil Vâlcu:

Modificările şi completările aduse de Guvern Codului Fiscal ajută mediul de afaceri

Modificările şi completările aduse de Guvern Codului Fiscal şi Codului de procedură fiscală sunt în opinia deputatului PDL Samoil Vîlcu sprijin pentru agenţii economici aflaţi în dificultate ca urmare a crizei economice.
„Una dintre cele mai importante modificări, care va simplifica relaţia micilor contribuabili cu instituţiile financiare aparţinând statului, este cea care prevede obligaţia depunerii Declaraţiilor privind plata contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa persoanelor asigurate care trebuia depusă lunar, iar acum după modificare doar trimestrial. Aproape 240 de mii de angajatori sunt beneficiari ai acestei măsuri.

O altă reglementare, bună, care avantajează firmele este cea care prevede ca în certificatul fiscal emis de instituţiile abilitate în acest sens, să fie trecute, nu doar suma pe care o datorează statului, ci şi suma pe care o are de primit de la stat. Este bine pentru că firmele aflate în această situaţie vor mai putea să participe la licitaţii şi astfel să îşi desfăşoare activitatea. De asemenea, cred că stabilirea datei de 25 a fiecărei luni ca dată unică de depunere a tuturor declaraţiilor fiscale şi achitarea obligaţiilor de către contribuabili către bugetul statului va simplifica mecanismul birocratic", a opinat deputatul Samoil Vîlcu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe