|vineri, septembrie 17, 2021
  • Follow Us!

Un amant feroce care îşi apără cuibuşorul de nebunii de la 

• Adrian Altărescu, consilierul ministrului Igaş,

Un amant feroce care îşi apără cuibuşorul de nebunii de la “Alutus”

 Ca orice hotel lăsat în paragină, “Alutusul” a fost, câtă vreme s-a aflat în proprietatea lui Nicolae Minea, un cuibuşor de nebunii pentru vip-uri. Oameni politici din capitală, inspectori, ziarişti, consilieri, multă lumea bună şi pestriţă şi-a găsit “hogeac” în celebrul hotel din buricul Râmnicului. Pentru că nu plătea taxe şi impozite, fostul patron încerca să plătească în acest fel taxă de protecţie aproape oricui care i-o cerea.
În cele din urmă, Nicolae Minea a pierdut hotelul înglodat în datorii, însă încearcă disperat şi absurd să întoarcă lucrurile, solicitând protecţie celor cărora le-a plătit-o. Aşa se face că, simţindu-se îndatorat şi temându-se de şantaj, unul dintre consilierii Ministerului Administraţiei şi Internelor, Adrian Altărescu, a început să facă presiuni asupra unor instituţii centrale ale statului pentru a nu definitiva actele prin care hotelul “Alutus” şi-a schimbat proprietarul.

Altărescu ştie că a locuit în mai multe rânduri la camera 401 a hotelului, ştie că există martori care l-au văzut însoţit de o angajată de la biroul de presă al ministerului condus de Traian Igaş, mai ştie că nu îşi poate justifica prezenţa în zonă nici cu ordine de deplasare şi nici cu chitanţe prin care să arate că a plătit sejurul. Ceea ce nu ştie, ori poate ştie Adrian Altărescu este dacă a fost sau nu filmat în cameră, cert este că s-a pus în mişcare pentru a-i dovedi lui Nicolae Minea că ştie să-şi achite datoriile.

Presiunile şi ameninţările la care se dedă acum Adrian Altărescu asupra unor funcţionari publici, prevalându-se de funcţia sa de angajat al Ministerului Administraţiei şi Internelor, au ajuns insuportabile şi ne obligă să îl atenţionăm pe ministrul Traian Igaş cu privire la apucăturile amantului feroce care îşi apără cu ghearele şi cu dinţii, cum se spune, cuibuşorul de nebunii de la Rm. Vâlcea. Ministrul trebuie să declanşeze de urgenţă o anchetă şi să-l dea afară pe cel care îşi foloseşte funcţia de consilier pentru a-şi achita datoriile de masă şi cazare. Fiindcă la parteneră sperăm ca dl consilier să nu fi rămas dator, asta ca să mai glumim un pic.

Când hotelul “Alutus” a fost preluat de către executorul judecătoresc, doi ziarişti au fost nevoiţi să îşi care gemantanul în altă parte, nu înainte de a publica o serie de articole aberante despre drepturile lui Minea asupra unui hotel pus sub sechestru şi vândut de ANAF pentru datorii. Ameninţaţi să rămână fără adăpost, ziariştii au vrut să facă din Minea, individ dubios, având la activ o condamnare de opt ani pentru escrocherii financiare, un erou medieval, un castelan fără frică şi prihană care îşi apără castelul. Desigur că respectivele articole, precum şi nişte intervenţii favorabile la emisiunea unei ziariste şi ea falite nu au impresionat pe nimeni, ba chiar au demonstrat cât de disperat este Nicolae Minea.
Am reamintit aceste lucruri pentru a spune că îi priveşte pe ziarişti ce fac cu meseria şi reputaţia lor, însă când vine vorba despre un amploaiat al statului şi nu de oriunde , ci de la ditamai Ministerul Administraţiei şi Internelor, lucrurile ajung la limită. Nu ne îndoim că lui Altărescu i s-a părut că vinu-i bun şi fata e frumoasă, dar trebuie să ştie că totul are o măsură şi el a întrecut-o.

În aşteptarea anchetei oficiale pe care o solicităm dlui ministru Traian Igaş, îi sugerăm consilierului să-şi mute cuibuşorul de nebunii la motelul Capela. Deocamdată, acesta mai este proprietatea lui Minea, dar nu se ştie cât va mai fi, aşa încât Altărescu trebuie să se grăbească: să bea şi să mănânce bine, să iubească pe cât îl ţin puterile şi să nu uite că viaţa e scurtă. Iar angajarea lui la minister e şi mai scurtă, ba chiar putem băga mâna în foc că prin apariţia prezentului articol, această angajare, practic, s-a sfârşit.
Fiindcă tot vrea dl ministru să înceapă disponibilizările, nu-i aşa ?Adriana Muşat (www.criterii.ro)

Consilier guvernamental, prieten la cataramă cu infractorul Minea

Tiberiu Pîrnău 

Legătura dintre consilierul din Ministerul Administraţiei şi Internelor, Adrian Altărescu, şi infractorul barbugiu Nicolae Minea de la Râmnicu Vâlcea este una extrem de dubioasă, dar, în acelaşi timp, puternică. Această „apropiere” dintre un consilier guvernamental, fost director în MAI, si Nicolae Minea ar putea să fie explicată prin ceea ce sugerează şi colegii de la Revista „Criterii”, adică: şantajul. Bănuim că Altărescu a căzut în plasa întinsă de Minea, atunci când s-a cazat la Hotelul Alutus din Râmnicu Vâlcea şi a acceptat anumite „favoruri” din partea fostului patron. Probabil că Nicolae Minea deţine înregistrări video, nu tocmai onorabile, cu domnul Altărescu şi o colegă de-a domniei sale din minister. Mai există şi o altă variantă la fel de plauzibilă: Adrian Altărescu acţionează în favoarea lui Nicolae Minea în baza unor „servicii de consultanţă” plătite cu generozitate de omul de afaceri penal.
Cine este Adrian Altărescu?

De profesie arhitect, Altărescu lucrează în Ministerul Administraţiei şi Internelor de 7 ani (consilier superior), timp în care a ocupat pentru o scurtă perioadă de timp şi funcţia de director. Acesta este şi cadru didactic, mai precis lector universitar la Universitatea „Spiru Haret”, catedra de arhitectură. De asemenea, consilierul guvernamental este şi preşedintele Asociatiei JICA Alumni Romania (JAR). JAR – asociaţia specialiştilor români care s-au specializat în Japonia, in cadrul programelor JICA. Aşadar, ne întrebăm din nou: ce relaţie de prietenie ar putea exista între o persoană ca Adrian Altărescu şi controversatul om de afaceri vâlcean Nicolae Minea?
Cel mai bogat funcţionar din MAI
Altărescu nu este deloc un om sărac. Dimpotrivă, din declaraţia de avere postată pe site-ul www.mai.gov.ro aflăm că „japonezul” este cel mai bogat angajat din minister, având următoarele proprietăţi: două terenuri în Bragadiru, de 2000 mp; un apartament şi patru garsoniere în Bucureşti; o casă în Brăila; un apartament în construcţie în (atenţie!) Râmnicu Vâlcea, conform contract de execuţie 5543 din 29. 10.2008, în valoare de 41.500 euro. Consilierul guvernamental deţine un veritabil parc auto format din patru maşini: două Renault Laguna, achiziţionate în anul 2001, un BMW 735 din 2004 şi un VW din 2008. În anul 2007, Adrian Altărescu a obţinut din „înstrăinări bunuri” suma de 129.400 lei noi. În anul 2009, acesta a obţinut, conform fişei fiscale, 36.122 RON (salarii – MAI) şi 28.612 RON de la Universitatea „Spiru Haret” pentru activitatea didactică universitară.

Trafic de influenţă şi ameninţări
Strâns cu uşa de trecutul său „năbădăios” din Hotelul Alutus, funcţionarul guvernamental face acum trafic de influenţă fără nici un fel de jenă în favoarea lui Nicolae Minea. Pe surse am aflat că Adrian Altărescu a fost zilele trecute la Oficiul Naţional de Cadastru, unde a făcut un scandal monstruos şi le-a bătut cu pumnul în masă funcţionarilor deoarece au îndrăznit să elibereze anumite acte, care l-au dezavantajat pe amicul său Minea. Altărescu s-a prevalat de funcţia sa din Ministerul Administraţiei şi Internelor şi i-a ameninţat cu destituirea pe mai mulţi angajaţi ai Oficiului de Cadastru. La fel a procedat la Râmnicu Vâlcea, la Oficiul Judeţean de Cadastru, tânăra domnişoară (extrem de „apropiată” lui Altărescu), care lucrează şi ea în Ministerul Administraţiei. Este mai mult decât evident că Adrian Altărescu se comportă ca un veritabil avocat al infractorului dovedit (cu condamnare penală de 8 ani închisoare cu executare), Nicolae Minea.
Aşteptăm reacţia ministrului Traian Igaş

Prin intermediul acestui articol solicităm un punct de vedere al prefectului Petre Ungureanu, în calitate de reprezentant al Guvernului României în judeţul Vâlcea. Totodată, aşteptăm o reacţie promptă din partea ministrului Traian Igaş la sesizările noastre referitoare la „aventurile politico-sexualo-economice” ale subalternului Adrian Altărescu, cel care, iată, pune într-o lumină extrem de nefavorabilă Ministerul Administraţiei şi Internelor.

 

Leave a Response