Pensiunea “Ciobănelu" de la Ciunget a ars în întregime

duminică, 10 iulie 2011

• Pompierii au acţionat greoi, cu maşini uzate tehnic

Pensiunea „Ciobănelu" de la Ciunget a ars în întregime

• la o primă evaluare, valoarea pagubelor se ridică la suma de 20 miliarde lei vechi

Pensiunea „Ciobănelu", cel mai important complex turistic din zona Ciunget-Malaia (judeţul Vâlcea), a fost mistuită de flăcări în după-amiaza zilei de sâmbătă, 9 iulie. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, Cătălin Popescu, incendiul a fost declanşat de un coş de fum înfundat. Pompierii vâlceni au acţionat în zonă cu trei autospeciale. Accesul acestora a fost destul de greoi, având în vedere zona de munte şi starea tehnică precară a maşinilor cu care s-a efectuat intervenţia. Din nefericire pentru proprietari, nu s-a mai putut salva mare lucru. Pensiunea, realizată în mare parte din lemn, a ars aproape în întregime. A mai rămas în picioare doar structura din cărămidă a parterului. La o primă evaluare, valoarea pagubelor se ridică la suma de 20 miliarde lei vechi, iar valoare bunurilor salvate la doar două miliarde de lei. Cu această ocazie, a mai fost afectată de incendiu şi o casă vecină cu Pensiunea „Ciobănelu" (au fost înghiţite de incendiu: mansarda şi acoperişul).

Pensiunea aparţine părinţilor cunoscutului creator de modă Răzvan Ciobanu şi este situată pe Valea Latoritei, între M-tii Latoritei, Căpăţânii şi Masivul Parâng, la 200 de metri de intrarea pe drumul ce leaga şoseaua DN7A de la Brezoi la Voineasa, de satul Ciunget si de Uzina Hidroelectrică Ciunget. Complexul turistic dispunea de 24 de camere şi apartamente, foişoare, terase, terasă ponton de 150 mp, parcare, grătare, loc de joacă pentru copii, loc de agrement, restaurant cu bucătărie tradiţionala, access INTERNET conexiune wireless. (T.P.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe