O bestie cu chip de om şi-a ucis tatăl

duminică, 17 iulie 2011

• Crimă înfiorătoare la Măciuca!

O bestie cu chip de om şi-a ucis tatăl

La data de 16 iulie a.c., în jurul orei 10.00, poliţiştii din Măciuca au fost sesizaţi cu privire la faptul că Ion D., de 83 ani, din comuna Măciuca, se află decedat la domiciliul său şi prezintă urme de violenţă.
La faţa locului s-a deplasat echipa operativă care a constatat, în urma investigaţiilor desfăşurate, că autorul faptei este Liviu D., de 44 ani, fiul victimei, care a recunoscut fapta şi a declarat că în seara zilei de 15.07.2011, pe fondul consumului de alcool, a avut loc un conflict spontan între el şi tatăl său, pe uliţa din faţa domiciliului, acesta lovindu-şi tatăl de mai multe ori cu o scândură.

În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că moartea lui Ion D. a fost una violentă, cadavrul prezentând la nivelul capului, în zona temporală dreaptă un hematom profund, iar pe mâini, picioare şi corp multiple hematoame, contuzii şi echimoze.
A fost sesizat de îndată Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, care a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de suspect pentru săvârşirea infracţiunii omor şi a solicitat Tribunalului Vâlcea arestarea lui Liviu D., pentru o perioadă de 29 zile.
Astăzi, 17 iulie a.c., Tribunalului Vâlcea a admis propunerea Parchetului şi a dispus măsura de arestare preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 29 zile

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe