Municipalii au început cantonamentul din Zăvoi

miercuri, 20 iulie 2011

• Fotbal, Liga a II-a

Municipalii au început cantonamentul din Zăvoi

• cinci fotbalişti sunt în tratative cu gruparea vâlceană

Fotbaliştii de la CS Municipal au început cantonamentul centralizat care şi în această vară se desfăşoară la propria bază sportivă din Zăvoi, chiar dacă iniţial tehnicianul Laurenţiu Tudor îşi dorea un stagiu în străinătate. Antrenorii echipei din Zăvoi vor pune accentul pe pregătirea fizică, organizând câte două antrenamente puternice pe fiecare zi iar canicula este principalul adversar al jucătorilor de la CSM. Singurul care lipseşte, motivat, din cantonament, este portarul Radu Chiriţă, cel care este convocat la echipa naţională a României Under 19 care participă la Campionatul European de la Bucureşti. Interesant este căşi celălalt partar al naţionalei este tot vâlcean, Laurenţiu Brănescu, acum la Juventus Torino. Programul municipalilor este unul simplu, primele cinci zile ale săptămânii conţin câte două antrenamente, sâmbăta este programat un amical iar duminica este ziua liberă a elevilor lui Tudor.

Încă şase amicale pentru CSM

CS Municipal va juca în perioada următoare încă şase partide amic. ale. Prima dintre ele va avea loc sâmbătă, la Râmnicu Vâlcea, adversară a vâlcenilor urmând să fie Rapid Piatra Olt, echipă care are şanse să joace în eşalonul al doilea în sezonul acesta. Formaţia olteană este condusă de fostul arbitru internaţional Gheorghe Constantin. O săptămână mai târziu, gruparea din Zăvoi se deplasează la Piteşti pentru partida de verificare în compania echipei FC Argeş la care s-a transferat de curând şi fostul portar al CSM-ului, Rusandu. Cu Rapid şi Argeş echipa vâlceană va mai juca şi meciurile revanşe, alte adversare ale CSM-ului urmând să fie FC Vişina Nouă şi Alro Slatina. În ultima partidă amicală jucată de elevii lui Tudor şi Bucuroaia, CS Municipal a cedat la limită în faţa echipei de prim eşalon, Dacia Mioveni. Vâlcenii au reuşit să dea o replică bună, în special în prima repriză, atunci când au ratat câteva ocazii clare, chiar dacă pentru gazde au jucat şi vedetele Mărgăritescu, Dică şi Tîănasă. Singurul gol al meciului a fost marcat de în minutul 35 de Ionuţ Voicu. Tehnicianul Laurenţiu Tudor a mizat în acest meci pe următoarea formulă: Iorga - Tomozei, Dandea, Plecanciuc, I.Bucuroaia - Fl.Pârvu, G.Roşca - Vasile, Ene, Toma - D.Stan. Au mai jucat Tufişi, Zaharia, Kalai, I.Stoica, Chiripuş, Dalu, Melcea, Petrescu, Vlăduţi, Vătăjelu.

Rădoi la Damila

Dorin Rădoi va juca cel mai probabil la Damila Măciuca, după ce a fost anunţat de conducerea de la CS Municipal că nu se va mai conta pe serviciile sale. Fotbalistul care a bifat multe partied în primul eşalon va fi, cu siguranţă, liderul echipei din eşalonul al treilea, care se poate lupta pentru promovarea în Liga a II-a. De la CSM a plecat şi Odoroabă, cel care s-a transferat la CS Otopeni. La capitolul transferuri, ofiocialii din Zăvoi negociază cu câţiva fotbalişti: Daniel Stan, George Zaharia, Iosif Melcea, Ionuţ Stoica şi Bogdan Vătăjelu. Toţi se află în cantonamentul de la stadion. În vizorul echipei oltene mai este şi Cornel Gheţi, fotbalist care, însă, este şi în vizorul altor echipe cu pretenţii din primele două eşaloane.

Nu am scăpat de Poli Timişoara şi Gloria Bistriţa!

Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a decis ca Poli Timişoara, FC Bihor şi Gloria Bistriţa vor rămâne în liga secundă şi vor evolua în serie alături de CS Municipal. "Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a anunţat decizia în cele patru memorii privind cluburi româneşti de fotbal şi licenţele lor pentru sezonul 2011/2012 al primei ligi şi pentru competiţiile europene: Fotbal Club Timisoara SA vs UEFA; Fotbal Club Timisoara SA vs Federaţia Română de Fotbal; CS FC Bihor Oradea vs Federaţia Română de Fotbal şi Liga Profesionistă de Fotbal; "Club Fotbal Gloria 22" Bistriţa vs. Federaţia Română de Fotbal şi Liga Profesionistă din România. Cele patru memorii au fost respinse şi deciziile luate de autorităţile competente din România şi de UEFA au fost confirmate în totalitate", a anunţat TAS pe site-ul oficial. Potrivit TAS, cluburile din România au făcut apel la 14 şi 22 iunie, toate părţile fiind de acord ca procedura să fie una de urgenţă: apelurile au fost judecate de aceeaşi comisie de arbitraj a TAS, fiind stabilit un calendar procedural cu acordul părţilor, care a inclus schimburi de corespondenţă până la 11 iulie 2011 şi audieri la 13 şi 14 iulie, la sediul TAS. "În urma respingerii memoriilor, cele trei cluburi nu au licenţa pentru a evolua în prima ligă din România, sezonul 2011/2012, iar FC Timişoara nu are nici licenţa pentru a evolua în cupele europene în acest sezon. Întreaga documentaţie TAS, cu bazele acestei decizii, va apărea în câteva săptămâni", menţionează TAS, pe site-ul oficial.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe