Micii jurnalişti vâlceni l-au pus “în dificultate

duminică, 17 iulie 2011

Micii jurnalişti vâlceni l-au pus „în dificultate" pe primarul Romeo Rădulescu

Miercuri dimineaţa, flancat de cei doi "primari pentru o zi", primarul Romeo Rădulescu a avut parte de cea mai dură conferință de presă din toată activitatea sa de până acum din administrația locală: timp de 45 de minute, edilul-șef s-a aflat sub tirul întrebărilor puse de cei 30 de elevi participanți la atelierul de vacanță "Micul Jurnalist" gestionat de secția Periodice-Legislație din cadrul Bibliotecii Județene "Antim Ivireanul". Tinerii cu vârste cuprinse între 8 și 14 ani au adresat primarului Rădulescu întrebări pe teme dintre cele mai diverse cum ar fi propunerile de reorganizare teritorial-administrativă, stadiul unor investiții din oraș, modalitatea de cheltuire a fondurilor europene, programul manifestărilor Zilei Imnului Național și multe altele. La finalul întâlnirii, elevii au făcut câte o fotografie în biroul primarului și i-au promis acestuia că îi vor trimite un exemplar din publicația ce va fi editată la finalul acestui atelier de vacanță.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe