Lucrările la canalizare, la staţia de epurare şi la căminul de bătrâni sunt aproape gata

duminică, 31 iulie 2011

• Primarul comunei Slătioara, Sorin Romcescu, aduce o veste bună:

Lucrările la canalizare, la staţia de epurare şi la căminul de bătrâni sunt aproape gata

• constructorul Cazicom şi-a făcut treaba cu profesionalism

Primarul comunei Slătioara, Sorin Romcescu, ne-a declarat recent că lucrările la reţeaua de canalizare, la staţia de epurare şi la căminul de bătrâni sunt în fază finală. „Acum se asfaltează ultimii 3 kilometri la proiectul integrat pe Măsura 322, iar eu preconizez că toate lucrările din acest proiect se vor finaliza la sfârşitul lunii septembrie anul acesta. De asemenea, avem depus, prin Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii, un proiect care prevede asfaltarea a 12,5 kilometri de drumuri comunale şi construcţia unui pod. În acest moment, toate acestea se află în fază de licitaţii la Ministerul Dezvoltării Regionale. La Compania Naţională de Investiţii am depus un proiect care vizează reabilitarea Casei de Cultură din localitate. În fine, vreau să vă mai spun că printr-o finanţare de la Banca Mondială, se lucrează la modernizarea Şcolii cu clasele I-VIII din Slătioara", ne-a precizat primarul comunei Slătioara, Sorin Romcescu.

Proiectul de anvergură, pe PNDR - Măsura 322, este în valoare de 2,5 milioane de euro. Proiectul cuprinde cinci obiective importante. Licitaţia pentru acest proect a fost câştigată de SC CAZICOM SRL, un constructor care-şi face treaba cu profesionalism. Primul obiectiv îl reprezintă introducerea canalizării pe o lungime de 20,5 kilometri, investiţie care până la ora actuală s-a realizat în proporţie de 90%. Un alt obiectiv îl constituie construirea unui cămin de bătrâni ultramodern în satul Milostea. „Construcţia a fost finalizată şi urmează ca în 2011 să facem dotările necesare în vederea funcţionării acestui cămin de bătrâni. Proiectul mai cuprinde o extindere de alimentare cu apă pe o lungime de doi kilometri care a fost finalizată, achiziţionarea unei scene mobile pentru organizarea unor festivaluri cu specific local, precum şi reabilitarea şi modernizarea unor drumuri de interes local pe o lungime de 6,3 kilometri. Până la ora actuală s-au asfaltat două drumuri. Este vorba de drumul Mogeşti-Centru şi drumul Bisericii până la Rugetu", a mai spus primarul Sorin Romcescu.

Primarul din Slătioara derulează un proiect pentru plantarea de pomi fructiferi pe o suprafaţă de 1 hectar din islazul de la Milostea. Valoarea investiţiei se va ridica la suma de 20.000 de euro, Slătioara numărându-se printre cele şase comune din Vâlcea care au accesat asemenea fonduri. „În total, vor fi sădiţi 2100 de meri. Aşa cum se cunoaşte, după revoluţia din 1989 nu s-a mai investit aproape deloc în pomicultură, aşa că vrem să îndreptăm puţin lucrurile în această privinţă. Fructele care vor fi recoltate de la Slătioara vor fi distribuite şcolarilor, bolnavilor din spitale şi nu către comerţul liber", ne-a precizat Romcescu. Alesul local din Slătioara spune că a reuşit să îndrume aproximativ 250 de familii din Slătioara pentru a investi, de asemenea, în plantaţiile de pomi fructiferi. „Peste 250 de familii au accesat acest proiect. Condiţia pusă de Uniunea Europeană era aceea ca fiecare să aibă minim 1 hectar pe care să poată planta pomi fructiferi, cum ar fi meri, peri şi pruni. Timp de cinci ani, familiile care au accesat acest proiect vor primi câte 1500 de euro pe an, pentru a derula activităţile în condiţii optime", a încheiat social-democratul Sorin Romcescu.

În urmă cu două luni, la Slătioara, alături de primarul Sorin Romcescu, deputatul Vlădoiu a constatat care este stadiul lucrărilor edilitare. Oful cel mare al edilului PSD din această comună este că nu a primit nici până acum banii pentru continuarea lucrărilor la baza sportivă. Aurel Vlădoiu a declrat: „Primarul Romcescu nu a stat cu mâinile în sân şi demonstrează, prin eforturile din fiecare zi, că este dedicat locuitorilor comunei sale. Reabilitarea şcolii generale cu fonduri de la Banca Mondială, construirea unei grădiniţe cu program normal, realizarea unui centru medico-social în satul Milostea sau definitivarea reţelei de drumuri sunt numai câteva din obiectivele pentru care Sorin Romcescu munceşte zilnic. În luna mai, primarul s-a deplasat la Bucureşti pentru a depune un proiect privind reabilitarea Casei de cultură din comună. Sorin Romcescu este un primar care se zbate pentru binele comunei şi al locuitorilor, toţi oamenii din Slătioara putând observa că acesta a depăşit cu mult programul electoral cu care a câştigat alegerile din 2008". (P.C.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe