Doamna Sălişte ţine medicamentele în seif?

miercuri, 27 iulie 2011

Doamna Sălişte ţine medicamentele în seif?

Tiberiu Pîrnău

În România sistemul sanitar este în cruntă suferinţă. Un fel de comă profundă cu şanse foarte mici de revenire. Nu poţi să realizezi cu-adevărat dimensiunile dezastrului din sănătate dacă nu faci parte şi tu, ca individ, ca pacient, din acest sistem, care te înghite cu violenţă şi te face să te simţi şi mai bolnav decât poţi fi la un moment dat, mai furios, dar, în acelaşi timp, neputincios până la revoltă. Am avut neşansa să mă confrunt şi eu, în calitate de pacient, cu vicisitudinile acestui sistem. Mi-am asumat într-un fel misiunea jurnalistică de a fi reporter, de a transmite faptele, informaţiile „în direct" de la faţa locului, adică de pe patul de spital. Am putut vedea, am putut simţi pe pielea mea care sunt problemele cu care se confruntă un pacient într-un spital din România secolului XXI (am fost operat de apendicită). Este vorba despre Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea, instituţie aflată acum în voia sorţii, aruncată cu de-a sila în braţele unei instituţii falimentare şi ea: Consiliul Judeţean Vâlcea. Vreau să subliniez din start calitatea factorului uman din Spitalul Judeţean. Mă refer la medici, asistente, infirmiere, oameni care trudesc zilnic pe salarii de mizerie în condiţii grele, cu dotare medicală precară, dar cu dorinţa sinceră de a-i vindeca pe pacienţi. Cel puţin acestea sunt sentimentele mele în urma celor două zile petrecute în spitalul din Vâlcea.

De ce este dezastruoasă, revoltătoare situaţia din sistemul sanitar românesc? Pentru că după ce plătim ani de zile bani grei către Casa de Asigurări de Sănătate, prin contribuţiile la asigurările medicale oprite lunar din salarii, ajungem să fim de-a dreptul umiliţi atunci când avem nevoie de servicii medicale. În spital nu există NIMIC, în afară de bunăvoinţa cadrelor medicale, trebuie să plăteşti TOATE MEDICAMENTELE. Ţi se dă o listă cu cele necesare şi tu, pacientul, trebuie să mergi la farmacia din curtea spitalului (sau din altă parte) şi să le cumperi. Păi cum să nu-ţi vină să-i iei la înjurături pe toţi, de la guvernanţi, la conducerea spitalului, dar şi, mai nou, pe cei care conduc Consiliul Judeţean Vâlcea?! Subsemnatul a plătit în ultimii 5 ani mai mult de 100 de milioane de lei vechi, contribuţie la asigurările de sănătate! Când am avut nevoie de serviciile sistemului medical am plătit totul (mă refer la medicamente). Norocul meu a fost că am beneficiat de îngrijire specializată din partea doctorului Constantin Ploscaru, un chirurg profesionist în adevăratul sens al cuvântului, un om care şi-a dedicat întreaga viaţă tratării a mii de pacienţi, căruia îi mulţumesc încă o dată!

Întâmplarea face că zilele trecute am intrat în posesia unei liste lungi cât o zi de post, lista detaliată pe sume şi furnizori a achiziţiilor de medicamente făcute de Spitalul Judeţean Vâlcea în ultimii doi ani. Au fost cumpărate medicamente în valoare de sute de miliarde de lei!!! Aţi citit bine, stimaţi vâlceni! Întrebarea legitimă, pe care mi-o pun, ca orice alt pacient, contribuabil de bună credinţă la Casa de Asigurări de Sănătate (cea care finanţează spitalul) este următoarea: Unde mama naibii s-au dus acele medicamente??? Şi să nu ne spuneţi doamnă Georgeta Sălişte (directorul SJU Valcea)  că au fost trataţi pacienţii cu ele, că ne jigniţi profund pe noi, cei care am avut ocazia „pe viu" să vedem cum funcţionează căruţa asta stricată numită: sistemul de sănătate din România! Unde s-au dus medicamentele, doamnă Sălişte? Poate că ele există, dar sunt ţinute sub lacăt. Dacă este aşa, măcar să ştim şi noi...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe