De la 1 august, se impun restricţii pentru traficul greu pe Valea Oltului

duminică, 31 iulie 2011

• În sfârşit, o măsură bună

De la 1 august, se impun restricţii pentru traficul greu pe Valea Oltului

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA (CNADNR) a acceptat propunerea prefectului judeţului Vâlcea, de a restricţiona traficul greu - vehicule cu masa totală maximă autorizată mai mare sau egală cu 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane şi a vehiculelor cu regim prioritar - pe Valea Oltului, pe DN7, şi în timpul săptămânii, ca urmare a lucrărilor de reparaţii de la Cârligu Mic.

Astfel, restricţia temporară de circulaţie se aplică de la 1 august 2011, în zilele de luni până vineri, între orele 12.00-20.00, pe DN7, sectorul cuprins între km 170+750 (intersecţia DN7 cu DN 67 - limita municipiului Rm. Vâlcea, judeţul Vâlcea şi km 258+230 (intersecţia DN7 cu DN1 - Veştem, judeţul Sibiu), tronsonul fiind marcat cu panouri avertizoare. Restricţia permanentă, instituită prin HG 1777/2004, se aplică aceleiaşi categorii de vehicule în zilele de sâmbătă şi duminică, pe intervalul orar 6.00-22.00
În acelaşi timp, CNADNR a anunţat traseele alternative pe care se poate desfăşura, în perioada restricţionată, circulaţia vehiculelor cu masa mai mare sau egală cu 7,5 tone, pe ruta Rm. Vâlcea - Sibiu şi retur, pentru traficul de tranzit.

Prefectul Petre Ungureanu îi informează pe conducătorii de autoturisme că, pe teritoriul judeţului Vâlcea, pot adopta ruta ocolitoare Cornet-Perişani-Berislăveşti-Călimăneşti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe