|sâmbătă, septembrie 25, 2021
  • Follow Us!

Comisia Monumentelor Istorice a avizat patru documentaţii din Vâlcea 

• Găzduită de Muzeul din Goleşti-Argeş,

Comisia Monumentelor Istorice a avizat patru documentaţii din Vâlcea

Comisia Zonală a Monumentelor Istorice a avut şedinţa lunară marţi, 12 iulie, la Muzeul Goleşti de la Ştefăneşti-Argeş. Conacul ridicat în 1640 aminteşte de cunoscuta familie a boierilor Goleşti dar şi de locul unde s-a adăpostit Tudor Vladimirescu înainte de a fi ucis de Eterie.

Din judeţul Vâlcea au fost depuse spre avizare patru documentaţii avizate favorabil: Demolare garaj existent şi construire locuinţă S+P+M, realizare împrejmuire, strada Mihai Viteazul nr. 4A, Călimăneşti; Regularizarea Pârâului Sărat din Ocnele Mari şi punerea în siguranţă a malurilor în zona lacului de retenţie şi modificare traseu pentru finalizare regularizare Pârâul Sărat între Baraj de retenţie şi decantor; Lucrări de întreţinere curentă-zugrăvire exterioară, schimbarea instalaţiei electrice la biserica ,,Duminica Tuturor Sfinţilor” din sat Bercioiu, comuna Budeşti şi Modificări interioare şi închidere balcon pe B-dul. Calea lui Traian nr. 116, în zona de protecţie a Bisericii „Sf. Anton de Padova”.

Comisia Zonală a Monumentelor Istorice nr. 5 are sediul şi secretariatul la Râmnicu Vâlcea, respectiv la Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional Vâlcea, potrivit ordinului Ministerului Culturii, din octombrie 2006. Din această comisie fac parte arhitecţii şefi din judeţele Vâlcea, Argeş, Olt şi Teleorman şi alţi specialişti în domeniu. Comisia are ca atribuţii fundamentarea şi propunerea elementelor specifice strategiei regionale privind protejarea monumentelor istorice, analize şi propuneri clasări şi declasări de monumente, propunere avize pentru lucrări la monumente istorice şi zone protejate. Informaţiile au fost furnizate de Florin Epure, directorul Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional Vâlcea.

Leave a Response