Cataramă angajează 30 de oameni la Râmnicu Vâlcea, în fabricile de mobilă

miercuri, 27 iulie 2011

Pentru că are cerere la export

Cataramă angajează 30 de oameni la Râmnicu Vâlcea, în fabricile de mobilă

Potrivit Ziarului Financiar, Viorel Cataramă, unul dintre cei mai puternici antreprenori din industria mobilei, care controlează afacerea Elvila, angajează 100 de oameni în producţie, acestea fiind primele recrutări pe care le face după ce anterior în timpul crizei a renunţat la 500 de salariaţi.

"70 de oameni vor fi la Beiuş şi 30 la Râmnicu Vâlcea (unde Elvila opereză fabrici - n.red)", a spus Cataramă, care a adăugat că angajările au loc în condiţiile creşterii exporturilor, fabricile ajungând să lucreze la capacitate maximă. Prin aceste angajări, omul de afaceri dă primele semnale pozitive că industria mobilei ar putea să-şi revină anul acesta şi că pieţele externe joacă un rol important în această tendinţă.

Cataramă este unul dintre cei mai mari angajatori din industria mobilei cu cei aproximativ 2.000 de oameni pe care îi are, în condiţiile în care grupul Elvila a avut anul trecut afaceri de peste 100 mil. euro. Exporturile au fost încă din 2010 motorul Elvila, acest indicator crescând la nivelul întregii industrii.

Omul de afaceri, care a trecut prin criză fără povara creditelor deoarece le-a returnat în momentul în care au apărut primele semne de recesiune, a devenit mai încrezător odată cu rezultatele de la jumătatea anului, după ce în urmă cu câteva luni se declara mulţumit că este în piaţă.

Exportul Elvila, derulat în principal pe pieţele Uniunii Europene, cea mai mare destinaţie fiind Germania, a crescut cu 8,5% în primele şase luni ale acestui an comparativ cu perioada similară din 2010, în condiţiile în care businessul total s-a majorat cu 5%.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe